Polițiștii, în perioada 13-14 aprilie a.c., au desfășurat activități cu forțe mărite, în cadrul acțiunii Blocada, pentru asigurarea climatului optim de ordine și siguranță publică, desfășurarea traficului rutier în siguranță și prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe interzise.
La acțiunile derulate au participat aproximativ 360 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, transporturi și investigații criminale.
Astfel, au fost legitimate 1.812 persoane, au fost verificate 1.047 de vehicule, 337 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 69 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 507 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 326.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 8 permise de conducere, au fost retrase 30 de certificate de înmatriculare și au fost constatate trei infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Activitățile au fost desfășurate în sistem integrat cu jandarmii.
L.B.
Poate veniti si pe faleza la Santa Maria ca in fiecare seara isi incearca masinile de parca e pista de incercare.