În perioada 18-24 mai a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Constanța se alătură campaniei naționale dedicate siguranței în trafic, printr-o serie de acțiuni zilnice concentrate pe prevenție și conștientizare.
Obiectivul principal al polițiștilor constănțeni nu este sancționarea, ci generarea unui comportament responsabil în rândul tuturor participanților la trafic, de la cei mai tineri pasageri până la conducătorii auto experimentați.
Fiecare zi a acestei săptămâni va aborda o vulnerabilitate specifică identificată în dinamica accidentelor rutiere.
Astfel, echipajele de poliție vor fi prezente pe șoselele din județ pentru a verifica și a reaminti importanța purtării centurii de siguranță și a dispozitivelor de retenție pentru copii, dar și pentru a monitoriza respectarea regulilor de către motocicliști, bicicliști și utilizatori de trotinete electrice.
O atenție deosebită va fi acordată combaterii distragerii atenției la volan, în special prin utilizarea telefonului mobil, precum și depistării celor care aleg să conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive și a celor care depășesc regimul legal de viteză.
Siguranța rutieră nu este o responsabilitate exclusivă a poliției, ci un parteneriat nescris între toți cei care împart drumul public.
Polițiștii constănțeni îi invită pe cetățeni ca în această săptămână, și nu numai, să înțeleagă că o secundă de neatenție sau o decizie impulsivă pot schimba destine.
Prevenția începe cu alegerea fiecăruia dintre noi de a ajunge în siguranță la cei dragi!
L.B.



























