Fostul procuror DNA Mircea Negulescu, zis ”Portocală”, anchetat de SIIJ pentru cercetare abuzivă și alte infracțiuni, a fost achitat de judecătorii instanței supreme în dosarul instrumentat de Adina Florea, fost procuror în cadrul Secției Speciale.
Procurorul ”Portocală”, anchetat de procurorul constănțean Adina Florea, pe vremea când activa la Secția Specială, a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată. În acest dosar inclusiv procurorul de ședință a cerut achitare fostului magistrat Mircea Negulescu pentru toate faptele pretins deferite judecății de către ex-magistratul SIIJ, Adina Florea.
Dosarul întocmit de Adina Florea – lipsit de credibilitate
Concret, la instanța supremă, s-a judecat, miercuri, la termen final unul dintre dosarele instrumentate, validate și trimise în judecată de către magistratul Florea, în care ex-procurorul DNA Mircea Negulescu este acuzat de mai multe fapte de cercetare abuzivă, constrângerea martorilor și abuz.
În pledoaria sa finală procurorul PICCJ, instituția care a preluat sarcinile fostei Secții Speciale, Irina Kuglay, a cerut în fața judecătorilor instanței supreme, achitarea lui Mircea Negulescu pentru toate faptele penale ce nu s-au prescris și de asemenea constatarea intervenirii prescripției în cazul altor două fapte.
Mai precis, procurorul a arătat în fața judecătorilor ICCJ că actele de procedură, precum și probele executate de magistratul Adina Florea, nu au putere probantă, nu conturează starea de fapt expusă în dosar și cel mai grav, nu ar dovedi că Mircea Negulescu ar fi vinovat de cele imputate.
Procurorul indică faptul că PICCJ nu poate susține o cerere de condamnare a lui Mircea Negulescu, după analizarea atentă a cazului de la momentul la care acesta a revenit în sarcina parchetului general, după desființarea SIIJ.
Avocata părții pretins vătămate din acest dosar, Vlad Cosma, fiul ex-presedintelui CJ Prahoiva, Mircea, Cosma, ambii „clienți” de dosare ai lui Mircea Negulescu, a atacat magistratul PICCJ arătând că ar comite acte neconforme profesiei cerând achitarea celui judecat.
În replica acestor insinuări magistratul PICCJ a explicat că înclusiv admite să fie trasă la răspundere dacă cele expuse de ea nu sunt conforme în raport cu toate actele existente la dosar, respectiv cu ipoteza, că pe baza probelor care există se ajunge la concluzia achitării, și nu cea a condamnării.
Hotărârea instanței
”Respinge cererea formulată de inculpatul Negulescu Mircea privind constatarea nulității absolute a actului de sesizare și a tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză. Achită pe inculpatul Negulescu Mircea pentru săvârşirea infracţiunii de cercetare abuzivă. Achită pe inculpatul Negulescu Mircea pentru participaţie improprie în modalitatea instigării la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare. Achită pe inculpatul Negulescu Mircea pentru săvârşirea infracţiunii de influențarea declarațiilor martorilor, (în raport cu declaraţia martorei Stroe Cecilia Cristina). Achită pe inculpatul Negulescu Mircea pentru săvârşirea infracţiunii de influențarea declarațiilor martorilor (în raport cu declaraţia martorului Alexe Răzvan). Achită pe inculpatul Negulescu Mircea pentru săvârşirea infracţiunii de influențarea declarațiilor martorilor (în raport cu declaraţia martorului Vaida Mihai Florian). Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Cosma Vlad Alexandru ca neîntemeiată. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei în fond rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1884 lei, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2022”, se arată în încheierea de ședință.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis acțiunea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) și a decis că fostul procuror Mircea Negulescu poate fi judecat.
Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) l-a trimis în judecată pe Mircea Negulescu pentru cercetare abuzivă, instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, precum și pentru patru fapte de influențare a martorilor. Dosarul vizează felul în care s-au făcut cercetările în cazul fostului deputat Vlad Cosma.
D.A.




























BA NU ! N-ar putea sa raspunda deoarece a lucrat pentru cine trebuie.Asta-i sigur
O zi trista pt TOTI din magistratura!un procuror judecător care ignora EVIDENTA !Absolut ORDINAR!Negulescu asta portocala este un ordinar!care a recunoscut!!!!!ca a încălcat LEGEA!!!!La ordine ca nu au legătură cu justiția Procurorii din Prahova Oradea etc au încălcat LEGEA!LA ORDINELE LUI KODRUTA!!!@ RUSINE uriașă domnilor din justiție!vânduți slugi!!!
Corb la corb nu scoate ochii! Omerta e legea lor, singura, în rest sunt mai presus de lege.
Rușine ICCJ!
ce dovadă mai clară vreţi că mafia băsistă din justiţie e în continuare la putere?
a avut o scurtă perioadă de derută în epoca dragnea-tăriceanu, dar şi-a revenit în forţă.
şi asta pt. că – cu excepţia îndepărtării stalinistei kovesi – nimeni nu a făcut curăţenie în justiţie.
ministrul actual, predoiu, este cel care i-a trădat pe liberali pt. băsescu…