Primăria Constanța intenționează să achiziționeze un serviciu de asistență tehnică pentru structurarea și atragerea unei finanțări rambursabile destinate realizării investițiilor de interes public local. Valoarea estimată a acestuia este de 189.000 lei, fără TVA, adică 224.910 lei, cu TVA (45.537 euro). Ofertantul este VMB Partners S.A, din București.
Municipalitatea transmite, în caietul de sarcini, că este oportună contractarea unei finanțări rambursabile prin credit bancar.
„În urma analizării necesarului de finanțare ale obiectivelor de investiții și a proiectelor de interes public local și a soluțiilor de finanțare posibile se apreciază ca oportună contractarea unei finanțări rambursabile prin credit bancar. Prin aceste servicii, autoritatea contractantă dorește să asigure dezvoltarea locală și continuarea programului investițional, prin structurarea profesionistă a împrumutului care urmează să fie contractat, în conformitate cu necesarul investițional, cu planificarea realizării obiectivelor proiectelor de investiții și cu capacitatea de rambursare a autorității contractante”, scrie în document.
Durata contractului de servicii este de 12 luni, respectiv până la obținerea de către autoritatea contractantă a avizului privind contractarea împrumutului și semnarea contractului de finanțare, se mai arată în caietul de sarcini.
Detalii despre firmă
V.M.B. Partners SA este o firmă înființată în anul 1999, cu sediul în sectorul 2, din București. Firma se ocupă cu „activități de consultanță pentru afaceri și management”. Administratorii acesteia sunt Elena Olteanu Bărbulescu, Maria Anca Cernea și Adrian Valentin Miron. Ultimul dintre aceștia deține 86% din acțiuni, 5% sunt deținute de Alexandru Popescu și Vincent Pierre Jean Cernea, iar 1% din acțiuni sunt la Florin Daniel Iscu, Rafaela Maria Bernath, Florina Mihaela Barbuș și Viorel Udma. În anul 2021, firma a avut o cifră de afaceri de 1.256.976 lei, un profit net de 35.376 lei și opt angajați, potrivit datelor publicate de listafirme.ro.
Petruț IACOB