Primăria Constanța a elaborat un proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor pentru anul 2024 și l-a lansat în dezbatere publică. Dacă acesta va fi aprobat în formatul în care a fost inițiat, fără a suferi modificări, de la anul constănțenii vor plăti mai mult pentru impozitele pe teren, pe clădire, dar și pe mașină.
Taxele și impozitele pentru clădire, teren și mașină se vor majora de la 1 ianuarie 2024. Cea de salubritate rămâne, însă, ca și în 2023: 8 lei/persoană/lună, adică 96 de lei pe an.
Pentru clădirile rezidențiale și clădirile-anexă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 0,11% asupra valorii impozabile a imobilului, la fel ca în acest an. Însă, valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se majorează atât pentru zona A, cât și pentru zona B. De exemplu, pentru o clădire cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă, sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic, așa cum sunt construite majoritatea blocurilor, valoarea impozabilă se majorează de la 1.423 de lei la 1.619 lei, pentru zona A, iar pentru zona B, de la 1.187 de lei la 1.351 de lei.
De exemplu, pentru un apartament de 60 mp, situat în zona A, impozitul pe clădire crește cu aproximativ 20 de lei. În 2023, contribuabilii au plătit 131 de lei, în 2024 urmând să plătească 150 de lei. Precizăm că acesta este doar impozitul pe clădire, iar pentru plata totală se adaugă și impozitul pe teren, taxa de salubritate și impozitul pe mașină (pentru cei care dețin în proprietate un autovehicul).
Taxa pe teren se stabileşte luând în calcul suprafaţa acestuia, rangul localităţii în care este amplasat, zona şi categoria sa de folosinţă, conform încadrării făcute de Consiliul Local. În cazul terenului amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se determină prin înmulţirea suprafeţei, exprimată în hectare, prin transformarea din metri pătrați, conform formulei 1ha = 10.000 mp, cu suma corespunzătoare, exprimată în lei/ha. Pentru zona A, aceasta este de 15.310 lei/ha, pentru zona B este de 9.645 de lei/ha, pentru zona C – 6.599 de lei/ha, iar pentru zona D este de 3.137 de lei/ha.
În cazul terenurilor agricole nelucrate timp de doi ani consecutiv, impozitul pe teren se majorează cu 500% începând cu al treilea an, în condițile stabilite de Consiliul Local.
În cazul autoturismelor înmatriculate, proprietarii persoane fizice și juridice trebuie să plătească 13 lei/200cm cubi (sau fracțiune din aceasta), față de 11 lei în 2023, pentru autoturismele cu capacitate cilindrică de până la 1.600cm cubi inclusiv, 26 de lei/200cm cubi (sau fracțiune), față de 23 de lei, pentru cele cu capacitate cilindrică cuprinsă între 1.601 și 2.000cm cubi inclusiv, și 98 de lei/200cm cubi (sau fracțiune), față de 86 de lei în 2023, pentru cele cu capacitate între 2001 și 2.600cm cubi inclusiv.
Pentru autoturismele înmatriculate cu capacitate cilindrică ce este cuprinsă între 2.601 și 3.000cm cubi inclusiv, impozitul este de 195 de lei/200cm cubi (sau fracțiune din aceasta), față de 175 în 2023, iar pentru cele de peste 3.001cm cubi, proprietarii trebuie să plătească 393 de lei/200cm cubi (sau fracțiune), față de 345 de lei, anul trecut. În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu 95%.
Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor pentru anul 2024 poate fi consultată pe site-ul Primăriei Municipiului Constanţa, www.primaria-constanta.ro, la secțiunea „Transparență decizională“, dar şi la sediul acesteia, situat pe Bulevardul Tomis nr. 51. De asemenea, pe site-ul Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local, www.spit-ct.ro, la secțiunea „Transparență decizională“, sau la sediile acestuia, situate pe Bulevardul Tomis nr. 112, str. Ștefan cel Mare nr. 36-40 – Centrul Comercial Tomis Mall, etaj 3, strada Sg. Nicolae Grindeanu nr. 66, strada Soveja nr. 104, bl. 44, parter, City Park Mall și Centrul Comercial TOM (Carrefour).
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune până în data de 23.07.2023.
Proiectul poate fi consultat AICI
Mihaela GIUGLEA



























