Medicul stomatolog Adriana Câmpeanu, consilier local PNL și președinte al Organizației Municipale a Femeilor Liberale din Constanța, îi cere primarului Decebal Făgădău să ofere cetățenilor explicații despre donația făcută Spitalului Clinic de Boli Infecțioase.
„La începutul lunii aprilie, primarul Constanței, alături de cei doi viceprimari, vorbeau în spațiul public despre donația pe care o făcuseră Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, donație făcută în nume propriu, nu în numele Primăriei. Se pare că, din ce scriu jurnaliștii de la dezvaluiri.ro, primarul nu a făcut decât să își însușească o donație a statului chinez în numele său și al celor doi viceprimari. Este dezamăgitor modul machiavelic prin care pesediștii pot profita. Să profiți de această criză și să anunți, în nume propriu, că faci anumite donații, deși acestea vin din altă parte, doar-doar să îmblânzești opinia publică, este dezgustător. Cred că toți constănțenii vor ține minte acest aspect, acest mod fariseic de a specula teama oamenilor, nevoia constănțenilor și rolul de bun samaritean jucat„, susține consilierul local Adriana Câmpeanu prin intermediul rețelei de socializare Facebook.
Consilierul local PNL a mai adăugat și faptul că: „Domnule Făgădău, vă cer public să demonstrați că acea donație a fost strict un gest de solidaritate, nu o schemă electorală. Sper să aveți curajul, domnule Făgădău, să îi priviți în față pe constănțeni și să le spuneți adevărul, dacă aveți curaj să fiți sincer„.
A.V.



























