Unicul asociat al firmei Eucass, Mahir Iusuf, a fost condamnat, iar, la închisoare cu executare pentru moartea unei fetițe de 12 ani care a căzut în gol de la etajul V al blocului pe care îl construia pe strada Steagului din Constanța.
Judecătorii constănțeni au rejudecat dosarul penal în care Mahir Iusuf și firma sa, Eucass, sunt acuzate de ucidere din culpă.
Judecătoria Constanța a decis luni, 21 februarie a.c., să condamne firma la pedeapsa amenzii penale de 18.000 lei (180 de zile amendă penală x 100 de lei), pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă. În plus, aceasta a primit o amendă penală, de 12.000 lei, și pentru săvârșirea infracțiunii de continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. c) Cod penal, judecătorii au aplicat SC Eucass SRL pedeapsa cea mai grea, de 18.000 de lei, pe care o va spori cu 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 4.000 lei, urmând ca inculpata să execute pedeapsa amenzii penale de 22.000 de lei.
Asociatul acesteia, Mahir Iusuf, a fost condamnat, luni, la pedeapsa de 2 ani de închisoare, pentru ucidere din culpă, și la 3 luni de închisoare, pentru continuarea executării lucrărilor. În temeiul art. 40 alin. (2) Cod penal, judecătorii au constatat că fapta prevăzută de art. 24 lit. b) din Legea 50/1991 este concurentă cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani prin Sentința penală nr. 423 din 21/10/2016, a Tribunalului Constanța, rămasă definivită, prin neapelare, la 24/11/2016, pedeapsă ce a fost suspendată condiționat pe un termen de patru ani. În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 85 Cod penal 1969, instanța a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani de închisoare și a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani de închisoare, pe care o sporește cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 9 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni. Pedeapsa se va executa în regim de detenție.
Judecătorii au admis în parte acţiunea formulată de părţile civile din dosar și au dispus obligarea inculpaților, în solidar, la plata a:
- 1.901 lei, cu titlu de daune materiale,
- 30.000 de euro, la cursul oficial al BNR la data plății, cu titlu de daune morale,
- 30.000 de euro, la cursul oficial al BNR la data plății, cu titlu de daune morale.
Instanța a menținut măsura sechestrului asigurator dispusă prin Ordonanța nr. 15.380/P/2016 din data de 07.02.2017, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Decizia nu este, însă, definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicarea.
Reamintim că aceasta este a doua hotărâre în acest dosar penal, după ce Curtea de Apel Constanța a admis apelurile lui Mahir Iusuf, al firmei Eucass și a părții vătămate, în noiembrie 2020, și a trimis cauza înapoi la Judecătorie, pentru rejudecare. Prima dată, Iusuf a fost condamnat la patru ani și o lună de închisoare.
Mahir Iusuf și firma Eucass sunt judecată după ce, în 2016, viața unui fetițe de 12 ani a fost curmată în urma unui accident ce ar fi putut fi evitat, dacă erau respectate dispozițiile legale de disciplină a construcțiilor.
Din investigaţiile efectuate, anchetatorii au stabilit că, la data de 30.11.2016, în jurul orei 16.30, a survenit decesul minorei T.R.M., în vârstă de 12 ani, care a căzut în gol de la etajul V al blocului aflat în construcţie, situat pe strada Steagului nr. 49 din municipiul Constanţa, ca urmare a nerespectării de către inculpata SC Eucass SRL, reprezentată legal de către inculpatul Iusuf Mahir, în calitate de administrator, a dispoziţiilor legale stabilite de Primăria Constanţa, prin HCLM 184/2013, referitoare la modul de împrejmuire cu panouri aliniate şi acoperire cu plasă a construcţiei existente.
Totodată, procurorii au susținut că, după dispunerea opririi lucrărilor de către organele de control competente şi sancţionarea SC Eucass SRL, administrată de Iusuf Mahir, prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. 71585/19.05.2014 (când stadiul lucrărilor executate era de D+P+3E), au fost continuate lucrările, reprezentanţii Primăriei Municipiului Constanţa constatând, prin nota de constatare nr. 008495/03.11.2016, faptul că societatea SC Eucass SRL, administrată de Iusuf Mahir, nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. 71585/19.05.2014, stadiul lucrărilor fiind de D+P+5E. Astfel, blocul a fost ridicat, inițiat, fără autorizație de construire.
În acest moment, SC Eucass SRL se află în procedură de faliment.
Valentin ISPAS



























