Ai datorii, dar nu ai bunuri: Ce se întâmplă cu executarea silită când nu ai nimic pe numele tău

Procedura executării silite reprezintă o ultimă soluție la care poate apela un creditor pentru recuperarea creanțelor sale de la un debitor care nu și-a îndeplinit obligațiile de plată. Această procedură este reglementată de Codul de procedură civilă și se desfășoară exclusiv prin intermediul executorului judecătoresc, cu excepția cazurilor cu creanțe fiscale, unde organele fiscale au competența de a efectua executarea silită conform reglementărilor din Codul de procedură fiscală.

Inițierea procedurii de executare silită se realizează la solicitarea creditorului, în baza unui titlu executoriu. Poate constitui titlu executoriu o hotărâre judecătorească definitivă, un contract de ipotecă, un contract de leasing sau o cambie. Creditorul trebuie să depună cererea de executare silită la executorul judecătoresc competent teritorial, respectiv cel de pe lângă Curtea de Apel în a cărei circumscripție își are domiciliul debitorul.

Executorul judecătoresc va parcurge etapele procedurale, începând cu obținerea încuviințării executării silite de la instanța de executare, urmată de somarea debitorului și aplicarea efectivă a măsurilor de executare. Acestea pot include sechestrul și valorificarea bunurilor mobile și imobile ale debitorului, poprirea conturilor bancare, poprirea sumelor datorate de terți debitorului și predarea silită a bunurilor, scrie legalbadger

Executare silită debitor fără bunuri

În cazurile în care debitorul nu înregistrează venituri sau înregistrează doar venituri care, conform legii, nu pot face obiectul executării silite, executorul judecătoresc poate dispune încetarea procedurii de executare silită. Această situație se regăsește în prevederile art. 703 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, care stipulează că „Executarea silită încetează dacă […] nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile sau a imposibilității de valorificare a unor astfel de bunuri”.

Cu toate acestea, încetarea executării silite nu reprezintă o soluție definitivă pentru debitor. Procedura poate fi reluată ulterior, în limita termenului de prescripție a executării silite. Conform art. 706 din Codul de procedură civilă:

„(1) Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani.

(2) Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.”

Pentru situațiile în care debitorul este de rea-credință sau neglijent în gestionarea propriilor drepturi patrimoniale, legislația oferă creditorului căi de acțiune suplimentare.

Acțiunea oblică, reglementată de art. 1560-1561 din Codul Civil, permite creditorului să exercite drepturile și acțiunile patrimoniale ale debitorului, cu excepția celor strict personale, atunci când acesta din urmă neglijează să le exercite în detrimentul creditorului. De asemenea, în cazul în care debitorul a efectuat acte juridice în dauna creditorilor, cum ar fi înstrăinarea unor bunuri la un preț derizoriu, creditorul poate recurge la acțiunea revocatorie, prevăzută de art. 1562-1565 din Codul Civil. Prin admiterea acestei acțiuni, actele frauduloase ale debitorului pot fi desființate, iar bunurile reintră în patrimoniul acestuia, devenind astfel urmăribile.

L.M.