Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), prin agenţiile teritoriale, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata în avans a unor beneficii de asistenţă socială aferente drepturilor cuvenite pentru luna noiembrie 2026, întrucât data de 8 noiembrie 2026, prevăzută în calendarul de plată, este zi nelucrătoare, potrivit stiripesurse.ro.
Vineri, 6 noiembrie 2026, vor fi virați banii în conturile bancare
Astfel, vineri, 6 noiembrie 2026, vor fi virate în conturile bancare drepturile aferente alocaţiei de stat pentru copii, indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi stimulentului de inserţie. Plăţile prin mandat poştal pentru aceste beneficii vor începe în data de 10 noiembrie 2026.
Când intră banii pentru persoanele cu dizabilități
În ceea ce priveşte drepturile acordate persoanelor cu dizabilităţi, plata în conturile bancare va fi efectuată vineri, 13 noiembrie 2026, ţinând cont de faptul că data obişnuită de plată, 14 noiembrie, este zi nelucrătoare. Plăţile prin mandat poştal pentru aceste drepturi vor începe din data de 18 noiembrie 2026.
Ce beneficii sociale vor fi plătite începând cu 20 noiembrie
„Pentru celelalte beneficii de asistenţă socială, plăţile se vor efectua conform calendarului obişnuit, începând cu data de 20 noiembrie 2026, în funcţie de tipul beneficiului şi de modalitatea de plată (cont bancar sau mandat poştal). Acestea includ alocaţia de plasament, alocaţia lunară de hrană pentru persoanele cu HIV/SIDA, indemnizaţia lunară de hrană pentru bolnavii de TBC, ajutorul pentru familia cu copii (VMI) şi ajutorul de incluziune (VMI)„.
Prin intermediul agenţiilor teritoriale, ANPIS asigură, la nivel naţional, plata lunară a beneficiilor de asistenţă socială destinate familiilor, copiilor, persoanelor vârstnice şi persoanelor aflate în situaţii de vulnerabilitate sau expuse riscului de excluziune socială.
V.S.

























