Alegeri generale în cadrul Forului European al Jocurilor și Sporturilor Tradiționale

0
20

În perioada 21-24.10.2021, a avut loc în Svetvinčenat, Croația, Adunarea Generală aForului European al Jocurilor și Sporturilor Tradiționale. Cu această ocazie a avut loc și alegerea structurii de conducere pentru următorii patru ani.

Președintele Federației Române de Oină, Nicolae Dobre, a fost ales vicepreședinte (pentru relații internaționale), proiect în care va colabora cu domnul Guy Jaoen (Franța), președintele fondator al acestei structuri.

Președinte al A.E.Je.S.T. a fost ales dr. Pere Lavega (Spania).

„Ne punem mari speranţe că ce am reuşit cu oina vom reuşi şi cu sporturile tradiţionale. Văd o colaborare strânsă şi cu partea de turism. Ne dorim să organizăm în România un Festival al Sporturilor Tradiţionale Europene. Știm că la noi în țară avem o mulțime de sporturi tradiționale, de exemplu ţurca, popicul sau 9 pietre. Ne propunem ca în următorii ani să sporim gradul de conștientizare a importanței sporturilor tradiționale ca instrument de educație, incluziune socială și transmitere a patrimoniului cultural”, a declarat Nicolae Dobre.

La această activitate, din motive obiective, Nicolae Dobre nu a participat , oina fiind reprezentată de Alina Dobrescu – membră a comisiei de relații internaționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.