Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare meteorologică și o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabile pentru cea mai mare parte a țării, inclusiv județele Constanța și Tulcea, Fenomenele sunt valabile pentru următoarele 24 de ore.
Potrivit meteorologilor, începând de joi, ora 10, până vineri, ora 10, în cea mai mare parte a țării vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 40…50 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat vor depăși 30…40 l/mp.
La munte, la altitudini de peste 1500 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și, îndeosebi în nordul Carpaților Orientali, se va depune strat de zăpadă.
Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271.

Atenționarea Cod galben intră în vigoare joi la ora 14.00 și expiră vineri la ora 3.00.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h) în Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei și sudul Moldovei. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de 30…50 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii și grindină.



























