În cursul după-amiezii de luni, 5 octombrie, primii 3 marinari salvați de pe nava comercială lovită de dronă, în Marea Neagră, au fost transportați la Spitalul Județean Constanța cu diferite traumatisme.
Ulterior, în cursul serii, încă opt marinari au fost aduși la Unitatea de Primiri Urgențe, a Spitalului județean, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
la sosirea în unitate, aceștia prezentau traumatisme minore. Reprezentanții spitalului susțin că, cel mai probabil, după finalizarea investigațiilor, vor putea părăsi unitatea de primiri urgențe.
În total, 11 marinari au fost aduși astăzi la UPU. Trei dintre aceștia au rămas internați pentru supraveghere și îngrijiri medicale de specialitate.
Alți doi marinari, din totalul de 13, au fost găsiți morți.
În ceea ce privește nava, aceasta s-a înclinat și s-a scufundat parțial la pupa.
D.A.
Citește și:
Starea de sănătate a celor trei membri ai echipajului salvați după naufragiul din Marea Neagră



























