Duminică, 15 octombrie a.c., în jurul orei 00.55, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu – Postul de Poliție Lumina au identificat un bărbat, de 47 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Cocorilor, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Acesta a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Tot duminică, în jurul orei 00.10, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 19 ani, care a condus un autoturism, pe DN 2A, în comuna Nicolae Bălcescu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Sâmbătă, 14 octombrie a.c., în jurul orei 23.20, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Băneasa au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 3, în satul Pietreni, s-a produs un accident rutier (tamponare).
Oamenii legii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 61 de ani, ar fi condus un tractor și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În urma verirficărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar tractorul nu este înregistrat.
Tot sâmbătă, în jurul orei 20.50, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au identificat un bărbat, de 25 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Dezrobirii, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.
V.I.



























