O femeie a solicitat în instanță emiterea unui ordin de protecție, pe o perioadă de 6 luni, împotriva fostului ei concubin, pe motiv că acesta a agresat-o. Însă, surpriza a venit pentru actuala iubită a reclamantului, pentru că el… a cam povestit cu lux de amănunte în instanță cum se întâlnea cu fosta pentru a întreține relații sexuale.
Instanța a reținut, din procesul verbal întocmit de un agent de poliție din cadrul IPJ Constanța, că, la data de 20.08.2026, ora 9.20, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu a fost sesizat prin SNUAU 112 de către o femeie, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de fostul concubin.
Bărbatul a susținut că, în timp ce se afla în fața unui sanatoriu din județul Constanța, a văzut-o pe fosta concubină stând pe o bordură. A oprit mașina, iar ea ar fi început să-i adreseze cuvinte și expresii jignitoare, infirmând cele acuzate, iar în acel moment i-a dat o palmă peste față și i-a spus să îl lase în pace, după care a plecat. A susținut că nu a exercitat violențe asupra victimei, aceasta nu a căzut la sol așa cum susține, doar o singură palmă i-a aplicat.
Pârâtul a declarat că acesta locuiește împreună cu concubina sa și cu cei doi copii pe care îi au împreună. În urmă cu șase ani a pus capăt relației de concubinaj pe care o avea cu victima din prezenta cauză. Relația lor a fost de aproximativ 6 ani, în care au existat mai multe conflicte, motiv pentru care fosta sa concubină a ales să îl părăsească.
În urma celor întâmplate, pârâtul și-a refăcut viața, a cunoscut o altă persoană cu care acum are doi copii.
Pârâtul a arătat că, pe parcursul actualei relații, obișnuia să se întâlnească frecvent cu fosta concubină, unde întrețineau relații sexuale.
O dată a fost invitat de aceasta la domiciliul său, în perioada în care actualul concubin se afla la muncă.
În cursul anului 2025, pârâtul i-a spus acesteia că are o familie și vrea să pună capăt acestei relații. În acel moment, a început să facă mai multe conturi false pe rețelele de socializare Facebook și TikTok, folosind ca user numele pârâtului și să-i transmită actualei concubine aventurile lor. În urma acestor fapte, a avut mai multe discuții în familie cu concubina sa, riscând astfel o despărțire.
A luat legătura telefonic la acel moment cu ea, căreia i-a cerut explicații de ce a recurs la astfel de fapte și a rugat-o să înceteze, iar aceasta i-a spus în prezența concubinei sale că dorește să o despartă de aceasta și să se întoarcă la ea.
Pârâtul a susținut că, după această conversație nu a mai continuat să discute cu aceasta, nu a amenințat-o cu acte de violență, nu l-a contactat telefonic pe concubinul său, crezând că aceasta o să înceteze. Cu toate acestea, pârâtul a arătat că a continuat să își creeze alte conturi false pe rețelele de socializare, motiv pentru care a mers la domiciliul acesteia, unde a încercat să vorbească și cu concubinul său, recunoscându-i relația pe care a avut-o în trecut, spunându-se că vrea să fie lăsat în pace. Această discuție a avut loc în preajma sărbătorilor de iarnă 2025.
Pârâtul a arătat că, chiar dacă părea că a înțeles, ea a continuat să facă aceleași lucruri, însă a ignorat-o și și-a văzut de familia sa.
Pârâtul a susținut că, recent, aceasta a creat un nou cont pe rețelele de socializare, folosind fotografii cu concubina și copioi săi, iar în data de 20.08.2026, a trecut cu mașina, moment în care a observat-o pe stradă pe fosta sa concubină, a oprit autoturismul, a abordat-o pe aceasta și rugat-o frumos să înceteze să mai creeze conturi false folosind fotografii cu copiii săi, i-a spus că a exagerat, iar dacă vrea să îl denigreze să folosească doar poze cu pârâtul. Ea a început să-i adreseze cuvinte și expresii jignitoare, infirmând cele acuzate, iar în acel moment i-a dat o palmă peste față și i-a spus să îl lase în pace, după care a plecat la locul său de muncă,
În urma celor constatate, victimei i-a fost întocmit Formularul de Evaluare a Riscului, reieșind că există un risc iminent față de el, fiind emis un ordin de protecție provizoriu, pe o durată de 5 zile.
Ce a decis instanța
„Chiar presupunând că discuția dintre părți a avut un caracter conflictual și că victima i-ar fi adresat expresii jignitoare, o asemenea conduită verbală nu justifică exercitarea unei agresiuni fizice asupra acesteia. Eventuala contribuție a victimei la escaladarea conflictului poate fi avută în vedere, în măsura în care este dovedită, la aprecierea circumstanțelor concrete ale incidentului și a proporționalității măsurilor de protecție, fără însă a înlătura existența actului de violență fizică recunoscut de pârât.
În ceea ce privește existența unei stări de pericol, instanța apreciază că aceasta rezultă din ansamblul circumstanțelor concrete în care s-a produs incidentul, iar nu exclusiv din intensitatea loviturii aplicate victimei.
Astfel, incidentul nu a fost consecința unei întâlniri solicitate de victimă, ci s-a produs după ce pârâtul, observând-o pe aceasta în spațiul public, a oprit autoturismul, a coborât și a abordat-o pentru a-i solicita explicații în legătură cu pretinsa utilizare a unor fotografii ale copiilor săi pe rețelele de socializare. Chiar potrivit propriei versiuni, pârâtul a decis să inițieze această confruntare, iar discuția astfel începută a degenerat până la exercitarea unui act de violență fizică.
Prezintă relevanță și faptul că, imediat după incident, victima a solicitat intervenția organelor de poliție prin SNUAU 112, sesizarea fiind înregistrată la ora 09:24, la foarte scurt timp după producerea incidentului relatat ca având loc în jurul orei 09:15. Această conduită imediat ulterioară evenimentului este compatibilă cu existența unei stări de temere generate de agresiunea suferită.
Totodată, în urma evaluării efectuate de organele de poliție prin Formularul de Evaluare a Riscului s-a constatat existența unui risc iminent, fiind emis împotriva pârâtului un ordin de protecție provizoriu pentru o durată de 5 zile.
Instanța are în vedere că rezultatul evaluării efectuate de organele de poliție nu înlocuiește propria apreciere jurisdicțională asupra existenței stării de pericol și nu determină, prin el însuși, emiterea ordinului de protecție. Acesta constituie însă un element care poate fi valorificat împreună cu celelalte împrejurări rezultate din probatoriul administrat.
În sensul individualizării intensității stării de pericol, instanța va avea în vedere și faptul că relația de concubinaj dintre părți a încetat în urmă cu aproximativ 6 ani, precum și împrejurarea că pârâtul și-a refăcut ulterior viața de familie. Aceste elemente nu înlătură starea de pericol actuală relevată de incidentul din 20.08.2026, însă prezintă relevanță la stabilirea întinderii și duratei măsurilor necesare.
În aceste condiții, raportat la actul de violență fizică recunoscut chiar de pârât, la caracterul spontan al escaladării conflictului, la împrejurarea că acesta a abordat victima în spațiul public și la conduita victimei imediat ulterioară agresiunii, instanța apreciază că există o stare de pericol pentru integritatea fizică și psihică a acesteia, care justifică emiterea ordinului de protecție”, potrivit judecătorilor.
Pe numele reclamantului a fost emis un ordin de protecție valabil 6 luni.
Liliana BELCIUG



























