Anchetatorii au deja un cerc de suspecți în cazul crimei de la Corbu

0
1758
Foro cu rol ilustrativ

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au preluat ancheta privind omorul din comuna Corbu și au deșa un grup de suspecți.

Anchetatorii se află încă la locuința din localitatea Corbu, acolo unde o minoră de 15 ani a fost violată iar tatăl acesteia a fost ucis. Fiind caz de omor, cazxul intră în competența Parchetului Tribunalului, iar la momentul difuzării acestei știri, vineri, ora 13:30, încă se face cercetarea la fața locului.

Potrivit unor surse judiciare, există un cerc de suspecți în acest caz, dar se așteaptă și rezultatul necropsiei și de raportul medico-legal în cazul adolescentei violate. Procurorii iau în considerare și varianta ca în acest caz să fi fost implicați mai mulți agresori.

Reamintim că în cursul nopții trecute, un individ mascat a pătruns în locuința unei familii, în jurul orei 03:00, unde a ucis o persoană, pe capul familiei, după care a violat-o pe una dintre fiicele acestuia. În locuință se mai aflau și surorile minorei și mama acesteia.

Ulterior, individul a dispărut, fiind căutat de anchetatori.

Daniel ALBU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.