Ansamblul folcloric „Qarasu”, al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) – organizația Medgidia, a reprezentat comunitatea tătară din România la cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Lumii Turcice, desfășurată în perioada 16–22 iulie, în Yalova, Turcia.
Pe parcursul festivalului, artiștii din Medgidia au evoluat alături de ansambluri reprezentative ale comunităților turcice din numeroase regiuni ale lumii, susținând spectacole în mai multe localități din provincia Yalova, printre care Yalova, Termal, Çiftlikköy, Çınarcık și Teşvikiye, dar și în municipiul Bursa.
Prin dansurile și costumele tradiționale prezentate pe scenă, membrii ansamblului „Qarasu” au promovat patrimoniul cultural al etnicilor tătari din România, purtând cu mândrie atât steagul comunității tătare, cât și drapelul României. Participarea lor a reprezentat o nouă oportunitate de promovare a identității culturale tătare și de consolidare a legăturilor cu celelalte comunități turcice participante la eveniment.
Programul festivalului a inclus și întâlniri oficiale între organizatori, participanți și reprezentanți ai administrațiilor locale din Turcia. Acestea s-au desfășurat în spiritul tradițional al schimburilor culturale și al prieteniei dintre comunități, fiind marcate de schimburi simbolice de cadouri.
Ajuns la cea de-a XXIX-a ediție, Festivalul Lumii Turcice de la Yalova reunește anual reprezentanți ai popoarelor turcice din întreaga lume, oferind un cadru de promovare a tradițiilor, folclorului și valorilor culturale comune. Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România este un participant constant al manifestării, fiind prezentă încă de la primele ediții ale festivalului și contribuind, an de an, la promovarea culturii tătare din România pe plan internațional.
A.V.



























