PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TULCEA organizează CONCURS DE RECRUTARE pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de șef birou în cadrul Biroului Sport, Cultură și Relații Externe.
Proba suplimentară de testare a competențelor lingvistice de comunicare în limba engleză – nivel avansat, va avea loc la sediul Primăriei Municipiului Tulcea, din str. Păcii, nr. 20, în data de 13.01.2023, ora 10.00.
Proba scrisă va avea loc la sediul Primăriei Municipiului Tulcea, din str. Păcii, nr. 20, în data de 19.01.2023, ora 10.00.
Interviul va fi susținut în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise, de către candidații declarați admiși la această probă. Data și ora susținerii interviului se afișează odată cu rezultatele la proba scrisă. Candidaților le revine în exclusivitate obligația de a se informa cu privire la data, ora și locul susținerii interviului.
Pentru postul vacant menționat anterior, durata normală a timpului de lucru este de 40 de ore pe săptămână.
Dosarele de înscriere la concurs se vor depune la sediul Primăriei Municipiului Tulcea din str. Păcii, nr. 20, în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului, respectiv în perioada 15.12.2022 – 03.01.2022.
DOSARUL DE ÎNSCRIERE LA CONCURS VA CONŢINE ÎN MOD OBLIGATORIU:
1) formularul de înscriere;
2) curriculum vitae, modelul comun european;
3) copia actului de identitate; (certificat naștere/căsătorie doar în cazul schimbării numelui);
4) copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;
5) copie a diplomei de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
6) copia carnetului de muncă şi a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcţiei sau pentru exercitarea profesiei;
7) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
8) cazierul judiciar;
9) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
Formularul de înscriere, precum și modelul orientativ al adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor, pot fi găsite accesând link-ul https://www.primariatulcea.ro/cariere/
Adeverinţele de vechime care au un alt format decât cel prevăzut de legislația în vigoare, trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații: funcţia/funcţiile ocupată/ocupate, nivelul studiilor solicitate pentru ocuparea acesteia/acestora, temeiul legal al desfăşurării activităţii, vechimea în muncă acumulată, precum şi vechimea în specialitatea studiilor.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii.
Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
Copiile de pe actele sus precizate se prezintă în copii legalizate SAU însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
CONDIŢIILE DE ÎNSCRIERE:
Pentru funcția publică de conducere vacantă de șef birou, grad I în cadrul Biroului Sport, Cultură și Relații Externe candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale și condițiile specifice de înscriere, după cum urmează:
CONDIȚII GENERALE:
Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) este apt din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;
g) îndeplineşte condiţiile specifice, conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;
i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;
j) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
k) nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
CONDIŢII SPECIFICE DE PARTICIPARE LA CONCURS:
– Studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
– Studii universitare de master absolvite cu diplomă în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art.153 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
– Vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 5 ani.
BIBLIOGRAFIA:
1. Constituția României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Ordonanţa Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Titlul I şi II ale părţii a VI-a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare.
5. Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, modificată şi completată;
6. Legea nr. 350/2006 a tinerilor, cu modificările și completările ulterioare;
7. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare;
8. Ordonanța nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, cu modificările şi completările ulterioare.
9. Ordonanţă nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare.
10. Legea nr. 69 din 28 aprilie 2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare.
11. Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare;
NOTĂ: Se vor avea în vedere formele la zi ale actelor normative din bibliografie.
TEMATICA:
1. Reglementări privind Constituția României;
2. Reglementări privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare;
3. Reglementări privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi;
4. Reglementări privind dispoziții generale ale Codului Administrativ, precum și Statutul funcționarilor publici,
5. Reglementări privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general,
6. Reglementări privind legea tinerilor,
7. Reglementări privind liberul acces la informațiile de interes public,
8. Reglementări privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale,
9. Reglementări privind asociațiile și fundațiile,
10. Reglementări privind educaţia fizică şi sportul,
11. Reglementări privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România.
ATRIBUȚIILE POSTULUI:
1) asigură elaborarea bugetului de cheltuieli anual în vederea supunerii spre aprobare în ședința Consiliului Local şi raspunde de execuţia Bugetului de cheltuieli aprobat;
2) elaborează strategia anuală în ceea ce priveşte organizarea evenimentelor;
3) organizează, asigură şi răspunde de activitatea de elaborare şi promovare a unor programe la nivel municipal de interes cultural, economic, social etc.;
4) asigură, iniţiază, menţine şi dezvoltă legături cu instituţiile publice, asociaţii culturale, ONG-uri etc. în scopul diversificării şi promovării ofertei culturale şi sportive în Municipiul Tulcea;
5) colaborează şi asigură organizarea, în regie proprie sau în colaborare cu alte instituţii publice, de spectacole, concerte şi alte manifestări culturale;
6) organizează manifestări cultural-artistice, festivaluri, târguri, expoziţii, alte activități socio-culturale și sportive;
7) întocmește și actualizează anual programul manifestărilor cultural-artistice realizate la nivelul municipiului Tulcea, propunând în permanență completarea acestuia;
8) propune, fundamentează, inițiază și asigură organizarea, anual, de evenimente cultural-artistice pentru promovarea obiectivelor turistice din Municipiul Tulcea, cu accent pe cele aflate în proprietatea Municipiului Tulcea;
9) propune, inițiază și urmărește realizarea de parteneriate cu unitățile de învățământ din Municipiul Tulcea și organizează anual acțiuni destinate copiilor și tinerilor, pe diverse teme;
10) propune, inițiază și urmărește relațiile de colaborare cu orașe înfrățite, prin dezvoltarea de acțiuni comune cu acestea;
11) pregătește documentațiile proiectelor de colaborare cu alte unități administrativ-teritoriale, din țară sau din străinătate, precum și cu orice alte entități partenere;
12) asigură participarea Municipiului Tulcea la întâlnirile structurilor asociative de promovare locală în cadrul cărora Municipiul Tulcea are calitatea de membru;
13) asigură logistica necesară desfășurării evenimentelor culturale, sociale, artistice sau sportive promovate de municipalitate, în vederea stabilirii de relații cu instituțiile de profil din țară și din străinătate;
14) îndeplinește toate demersurile legale necesare asigurării logisticii aferente evenimentelor culturale, sociale, artistice sau sportive promovate de municipalitate, întocmind toate documentele necesare realizării acestor cheltuieli;
15) asigură permanent publicitatea evenimentelor culturale, sociale, artistice sau sportive promovate de municipalitate, realizând publicarea tuturor informațiilor necesare pe pagina de internet a instituției, precum și pe paginile social-media ale instituției; mediatizează evenimentele ce urmează a fi organizate de către instituţie;
16) verifică și avizează documentația necesară decontării contravalorii bunurilor, serviciilor și lucrărilor achiziționate la cererea propriei structuri;
17) colaborează cu toate structurile din cadrul primăriei, precum și cu terțe instituții/organisme în vederea organizării şi bunei desfăşurări a manifestărilor culturale, artistice, sociale și sportive organizate de Municipiul Tulcea;
18) dezvoltă relaţii permanente cu instituţiile de cultură în scopul fundamentării strategiilor culturale, precum şi a programelor şi proiectelor culturale specifice;
19) asigură asistenţa persoanelor fizice şi juridice interesate să contribuie la diversificarea formelor de organizare a vieţii culturale locale şi la dezvoltarea ofertei culturale locale, precum şi celor care susţin proiecte si programe culturale în parteneriat cu autorităţile si instituţiile municipale;
20) ține evidența tuturor parteneriatelor Municipiului Tulcea realizate pentru organizarea de manifestări culturale, artistice, sociale și sportive pe raza unității administrativ-teritoriale;
21) analizează proiectele, întocmeşte şi propune spre aprobare măsurile de colaborare cu uniunile de creaţie, asociaţiile profesionale de utilitate publică, iniţiază programe în parteneriat pentru dezvoltarea şi susţinerea ofertei culturale a Municipiului Tulcea;
22) gestionează delegațiile din sfera de competență, asigurând realizarea invitațiilor și organizarea întâlnirilor pe cheltuiala Municipiului Tulcea, asigurând protocolul întâlnirilor, traducerile și toate condițiile necesare pentru buna desfășurarea evenimentelor din sfera de competențe (schimburi de experiență, întâlniri oficiale, ședințe documentare/de informare, conferințe de presă etc.);
23) asigură primirea şi însoţirea delegaţiilor străine şi asigurând, după caz și conform legii, transportul, cazarea şi alte servicii necesare;
24) traduce corespondenţa primită, documentele, publicaţiile și orice înscrisuri din activitatea instituției;
25) asigură activitatea de translator pentru contactele și întâlnirile oficiale;
26) elaborează documentația necesară pentru vizitele în străinătate;
27) întocmeste toata documentaţia necesară supunerii spre abrobare în şedinţa Consiliului Local a problemelor în sfera de activitate;
28) duce la îndeplinire hotărârile aprobate de Consiliul Local, încredinţate Biroului Sport, Cultură şi Relaţii externe;
29) pregăteşte documentaţiile pentru achiziţiile publice ale biroului şi urmăreşte modalitatea de implementare a contractelor aflate în derulare;
30) asigură derularea procedurii de acordare a finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activităţi nonprofit de interes general şi pentru cultele religioase recunoscute de lege ce îşi desfăşoară activitatea în Municipiul Tulcea, conform Legii nr. 350/2005, instrumentând procedura până la finalizarea impelementării contractelor de finanțare nerambursabilă încheiate de Municipiul Tulcea cu beneficiarii;
31) face toate demersurile necesare în
vederea organizării selecţiilor de oferte pentru finanţarea nerambursabilă a
programelor, proiectelor şi acţiunilor nonprofit de interes general,
precum si a proiectelor de finantare
nerambursabilă pentru cultele religioase recunoscute de lege ce-şi
desfăşoară activitatea în municipiul Tulcea, conform Legii nr. 350/2005;
32) face publică, prin mijloace de informare,
lansarea selecţiilor de oferte;
33) oferă consultanţă de specialitate în vederea elaborării proiectelor de finanțare nerambursabilă alocată de la bugetul local pentru activităţi nonprofit de interes general, precum si a proiectelor de finantare nerambursabilă pentru cultele religioase recunoscute de lege ce-şi desfăşoară activitatea în municipiul Tulcea, conform Legii 350/2005;
34) asigură derularea procedurii de acordare a finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activităţi nonprofit de interes general şi pentru cultele religioase recunoscute de lege ce-şi desfăşoară activitatea în municipiul Tulcea, conform Legii 350/2005, cu respectarea procedurilor de publicitate și control specifice acestor finanțări nerambursabile de la bugetul local;
35) preia şi inventariază dosarele de proiect depuse de solicitanţii de finanţări nerambursabile;
36) asigură secretariatul în cadrul comisiilor de evaluare și selecție a proiectelor finanțate din bugetul local, precum și secretariatul comisiilor de soluționare a contestațiilor;
37) participă în comisiile de evaluare şi selecţie a proiectelor, ca reprezentant al aparatului de specialitate al primarului, în situaţia în care este desemnat prin dispoziţie;
38) urmărește modul de implementare a contractelor cu finanțare nerambursabilă din bugetul local, asigurând asistență de specialitate beneficiarilor de finanțări nerambursabile din bugetul local pe parcursul realizării proiectelor și verificând documentele justificative prezentate de aceștia în vederea efectuării plăților sumelor de la bugetul local;
39) asigură funcţia de coordonare şi monitorizare a proiectelor derulate în parteneriat cu ONG-urile locale sau externe;
40) asigură legătura dintre Primar, Consiliul Local şi organizaţiile cu caracter cultural, educativ, social, sportiv din municipiul Tulcea, pentru realizarea obiectivelor înscrise de ONG-uri în planul de comunicare şi parteneriat al municipiului;
42) ține evidența și actualizează permanent lista instituțiilor și ONG-urilor cu activitate în domeniile cultural, artistic, sportiv, de tineret și social;
43) propune și fundamentează surse la bugetul local, destinate promovării Municipiului Tulcea, pentru activități economice din sfera de competență (taxă turism), cu indicarea destinației și asigurarea utilizării sumelor colectate conform destinației;
44) acţionează pentru dezvoltarea schimbului de date, informaţii, publicaţii cu asociaţii şi organisme similare de profil din ţară şi străinătate;
45) actualizează permanent datele referitoare la zonele şi traseele turistice specifice municipiului Tulcea şi Deltei Dunării;
46) contribuie la elaborarea de pliante, broşuri, filme documentare, orice materiale de informare și promovare a Municipiului Tulcea;
47) Analizează, înregistrează şi răspunde la solicitările din partea turiştilor primite telefonic, prin fax, e-mail sau poştă, ținând evidența acestora;
48) Asigură activitatea de oferire de informaţii corecte turiştilor /vizitatorilor cu privire la diversitatea ofertelor practicate în reţeaua serviciilor turistice, menţinându-se o atitudine echidistantă şi loială faţă de toţi operatorii din turism.
49) Se informează în permanenţă, colectează şi actualizează în mod constant informaţiile turistice proprii zonei, menţine în actualitate bazele de date electronice şi actualizează informaţiile;
50) ține evidența anuală a activităților desfășurate, pe categorii (sportive, culturale, relații externe și turism), cu accent pe cele dedicate tinerilor;
51) participă la acțiunile de protocol ale instituției, asigurând toate pregătirile necesare desfășurării cu succes a întâlnirilor oficiale având ca obiect promovarea și dezvoltarea Municipiului Tulcea;
52) pregătește comunicate, puncte de vedere, informări, luări de cuvânt, orice alte materiale destinate Primarului, Viceprimarilor, Administratorului Public, precum și altor deținători de funcții de conducere din cadrul instituției, ocazionate de evenimente deosebite, sărbători, luări de poziție, drept la replică sau informări cu privire la activitatea instituției;
53) gestionează şi rezolvă corespondenţa primită prin registratură, repartizată, cea sosită prin mail la adresa de poștă electronică dedicată sau direcționată;
54) întocmește toate documentele din sfera de competență, precum și toate documentele necesare realizării activității biroului;
55) oferă consultanţă şi colaborare în vederea organizării de manifestări cultural-artistice şi sportive.
56) stabileşte atribuţiunile, sarcinile şi responsabilităţile personalului din subordine;
57) colaborează în exercitarea atribuţiunilor de serviciu cu toate serviciile din Primărie şi direcţiile subordonate Consiliului Local;
58) duce la îndeplinire orice atribuţiuni şi sarcini dispuse de primar şi viceprimar;
Atribuții implementare sistem de management al calității și gestionare riscuri:
1) asigură implementarea şi menţinerea în cadrul biroului a unui sistem de management al calităţii, în conformitate cu standardul de referinţă şi cu politicile de calitate.
2) aplică procedurile, redactează formularele şi documentele necesare în vederea realizării sarcinilor de serviciu, în limita competenţelor şi responsabilităţilor specifice, aşa cum decurg din atribuţiile biroului;
3)întreprinde acţiuni care să menţină riscurile (identificate la nivelul biroului)în limte acceptabile;
4)desfăşoară toate acţiunile şi activităţile necesare în realizarea obiectivelor propuse prin Programul de Implementare al SCIM la nivelul biroului;
5) asigură transmiterea la termenele stabilite a informarilor/rapoartelor referitoare la progresele înregistrate cu privire la dezvoltarea sistemului de control intern managerial, în raport cu programul adoptat;
Atribuții în cadrul Comisiei de monitorizare, coordonare și îndrumare metodologică a implementării sistemului de control intern managerial la nivelul Primăriei Municipiului Tulcea
1) Elaborează/actualizează, anual, Programul de dezvoltare a sistemului de control intern managerial al Primăriei Municipiului Tulcea. Acest Program de Dezvoltare va cuprinde Obiective, Activități, Termene, Responsabili. Se vor avea în vedere cerințele generale conținute în Standardele de Control Intern Managerial, atribuțiile, particularitățile organizatorice și funcționale ale U.A.T. Municipiului Tulcea, personalul și structura acestuia, alte reglementări și condiții specifice;
2) supune spre aprobare conducătorului Primăriei Municipiului Tulcea Programul de dezvoltare;
3) urmărește realizarea și asigură, ori de câte ori este necesar, actualizarea Programului de dezvoltare;
4) Urmărește ca termenele prevăzute în Programul de dezvoltare să fie respectate și decide măsurile care se impun în cazul nerespectării acestora;
5) îndrumă conducătorii structurilor organizatorice din cadrul Primăriei Municipiului Tulcea în vederea implementării activităților aferente Programului de dezvoltare;
6) răspunde de implementarea standardelor de control intern managerial în cadrul U.A.T. Municipiul Tulcea;
7) analizează capacitatea internă a U.A.T. Municipiul Tulcea de a finaliza implementarea standardelor de control intern managerial, ținând seama de complexitatea procesului și dacă situați o impune;
8) primește de la direcțiile generale, direcții, servicii, unități și instituții din subordinea U.A.T. Municipiul Tulcea, prin intermediul Secretariatului Tehnic, raportări referitoare la procesele înregistrate în dezvoltarea sistemelor proprii de control intern managerial, în raport cu Programul de dezvoltare a sistemului de control intern managerial, precum și referiri la acțiunile de monitorizare, coordonare și îndrumare, întreprinse în cadrul compartimentelor;
9) prezintă Primarului sau viceprimarului coordonator al biroului, la solicitarea acestora, raportări referitoare la: progresele înregistrate cu privire la dezvoltarea sistemului de control intern managerial, în raport cu Programul de dezvoltare, acțiunile de monitorizare, coordonare și îndrumare metodologică întreprinse, precum și alte probleme apărute în legătură cu acest domeniu.
În exercitarea atribuțiilor are obligația:
-să respecte prevederile Regulamentului Intern,
-să respecte prevederile Codului Etic și de Integritate,
-să își însușească și să respecte prevederile legislației din domeniul securității și sănătății în muncă și măsurile de aplicare a acestora,
-să cunoască și să aplice prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă, ce i-au fost prelucrate prin lucrători desemnați,
-să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului prin lucrătorii desemnați, astfel încât sa nu expună la pericol de accidentare sau imbolnăvire profesională atât propria persoana, cat şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă,
-să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor,
-să își însușească și să respecte instruirile pe situații de urgență și PSI/ protecție civilă,
-să își însușească și să respecte instruirile SCIM, procedurile de sistem și procedurile operaționale.
Concursul de recrutare se desfăşoară în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și a Hotărârii Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.
Relaţii suplimentare se pot obţine la:
-sediul Primăriei Municipiului Tulcea din strada Păcii, nr. 20,
-telefon 0240/ 511440, interior 208
-persoană de contact: Drăghici Daniela în cadrul Compartimentului Resurse Umane,
-e-mail: resurseumane@primariatulcea.ro;
-site-ul instituţiei: www.primariatulcea.ro, secţiunea „Monitorul Oficial”/ „Concursuri și rezultate”
Ștefan ILIE, Primarul Municipiului Tulcea























