Consiliul Județean Constanța (CJC) va investi în infrastructură. Insituția intenționează să modernizeze și asfalteze drumul județean DJ 392 Vânători- Pecineaga, fiind vorba despre 3 kilometri. În acest sens a fost depusă la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) documentația necesară pentru realizarea obiectivului de investiții.
Pecent, instituția abilitată de mediu Constanţa anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul Consiliului Județean Constanța. Autoritatea dă undă verde investiției.
APM a decis că „nu este necesară efectuarea evaluarii impactului asupra mediului” în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul: „Modernizare DJ 392: Vânători – Pecineaga; L=3,0 KM”, propus a fi amplasat în județul Constanța, comuna Pecineaga, satul Vânători/Pecineaga, DJ 392. Titularul proiectului este Consiliul Județean Constanța, prin Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța.
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanta din Constanta, str. Unirii nr. 23, în zilele de luni – joi, între orele 9.00-13.30, vineri, intre orele 9-13, precum şi la următoarea adresă de internet http://apmct.anpm.ro.
Comentariile, observaţiile, dar și propunerile publicului interesat se pot înainta până la data de 18.02.2022.
Loredana MIHAI


























