Poliţia de Frontieră se află în prima linie în ceea ce înseamnă eforturile depuse pentru contracararea contrabandei cu ţigări, obiectiv ce constituie o prioritate permanentă pentru instituţia noastră. Amploarea fenomenului este dată, în principal, de faptul că traficanţii mizează pe „profitul” impresionant pe care îl pot obţine din comercializarea „la negru”, atât pe pieţele de desfacere din ţara noastră, cât şi din Occident.
În primele 11 luni din anul 2023, poliţiştii de frontieră – independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate – au reţinut în vederea confiscării 4.393.608 pachete cu ţigări, în valoare de 74.572.973 lei.
În comparație cu perioada similară a anului 2022, se constată o creştere cu 25% a numărului pachetelor de ţigări reţinute.
De asemenea, în perioada de referinţă au mai fost descoperite aproximativ 16.765 kg tutun, 9.757 kg tutun narghilea şi 3.103 kg tutun pentru pipa şi au fost identificate şi destructurate 3 grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări în care au fost identificate 47 de persoane.
În perioada supusă analizei, polițiștii de frontieră au constatat 389 de infracțiuni pentru contrabandă și fraudă vamală, întocmind actele premergătoare pentru tragerea la răspundere a celor implicați în fapte ilegale.
Din cazuistica înregistrată, s-a constatat faptul că traficanții proveneau, preponderent din Bulgaria, Cehia, India, Turcia, Moldova, Muntenegru, Serbia, Ungaria, Ucraina și România.
În perioada analizată, au fost depistate transporturi semnificative de ţigări la frontiera cu Bulgaria. Ţigaretele au fost descoperite în general prin punctele de trecere a frontierei (Giurgiu şi Calafat), fiind traficate prin metoda „capac” sau ascunse în spații special amenajate în compartimentele de transport marfă ale autovehiculelor.
Agresiunea armată asupra Ucrainei și acțiunile subsecvente acestei situații, precum şi dispunerea unor măsuri de întărire a supravegherii frontierei au avut și au efecte vizibile asupra cazuisticii înregistrate la frontiera de nord a României, fiind identificate mai puține țigarete în această zonă.
La nivelul punctelor de trecere a frontierei de la frontiera cu Republica Moldova se menține tendința introducerii țigaretelor ascunse în diferite spaţii din mijloacele de transport, în părțile componente ale mijloacelor de transport, pe corpul sau în bagajele personale ale pasagerilor.
M.G.



























