Vara se încheie, dar și și distracția pe litoral, pentru că vremea este în continuare bună. În luna septembrie, cel puțin în prima săptămână a lunii, temperaturile vor fi numai bune pentru plajă și bălăceală. Așadar, Aqua Magic Mamaia rămâne deschis, iar în prima zi din septembrie doritorii au parte și de oferta 1+1.
Pe data de 1 septembrie, intrarea la Aqua Magic Mamaia este 1+1, adică la un bilet plătit intră două persoane. Program: 10.00-19.30 și nu ai cum să te plictisești!
Cei mici au la dispoziție Waterplayground și Baby Pool, două dintre cele mai apreciate zone dedicate copiilor. Aici îi așteaptă mini-tobogane colorate, piscine interactive și personaje inspirate din povești, într-un decor care îi invită să își imagineze aventuri cu marinari și pirați.
Adulții care își doresc relaxare pot petrece ore întregi la Relax Pool, Jacuzzi sau Lazy River. În schimb, iubitorii senzațiilor tari pot încerca atracții precum Space Bowl, Super Crater, Multislide, River Ride, Mega Pipe, Twister, Kamikaze, Turbo Slide și Black Hole.
Pe parcursul întregii zile, atmosfera este întreținută de muzică, spectacole și concursuri organizate de echipa de animatori a parcului. Vizitatorii beneficiază, de asemenea, de o zonă generoasă cu șezlonguri și umbrele, amplasată în jurul piscinei principale, al râului artificial și al spațiului destinat copiilor.
În interiorul parcului funcționează terase, baruri și restaurante, unde turiștii și constănțenii pot servi băuturi răcoritoare, înghețată, gustări, dulciuri și preparate culinare variate.
M.G.
reparate culinare variate.

































