S.C. Aquaserv S.A. Tulcea informează abonații săi din orașul Isaccea, cu privire la oprirea neprogramată a alimentării cu apă, în data de 26 iulie, începând cu ora 9.30 și se estimează că se va relua furnizarea apei în jurul orei 18.00.
Măsura a fost luată pentru efectuarea unor lucrări de modernizare a rețelei de alimentare cu apă, pe strada Ovidiu. Sunt afectați abonații care locuiesc pe strada Eroilor, strada George Coşbuc, strada Mihai Eminescu.
„La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să curgă apă tulbure la robinetele consumatorilor. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă. Dacă situaţia persistă, vă rugăm să contactaţi Dispeceratul SC Aquaserv SA, la numărul de telefon 0747022009, urmând ca personalul din societatea noastră să intervină în cel mai scurt timp posibil“ au precizat reprezentanții Aquaserv.
C.S.



























