Buha I., Taifun S. și Gemil S. au fost condamnați la măsuri educative a asistării zilnice, dar și la internarea într-un centru, pentru furt calificat, cu mențiunea că ei nu se află la primul contact cu legea penală. De data aceasta, au furat aparatul extern al unui aer condiționat, montat pe fațada unui bloc din municipiul Constanța, de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918. Însă, interesant este că toți cei trei inculpați au câte două sau patru clase, provin din familii dezorganizate, iar unul dintre ei a devenit tată la 16 ani.
Buha I. a fost condamnat la măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de furt. În continuare, Taifun S. a primit măsura educativă a internării într-un centru de detenție pentru o perioadă de 1 an și 6 luni, iar Gemil S. va fi internat într-un centru educativ pentru o perioadă de 1 an.
Decizia Judecătoriei Constanța nu este definitivă.
Precizăm că totul s-a petrecut în data de 12.07.2022, în jurul orei 16.30, când inculpații au sustras împreună, prin demontarea sistemului de prindere și tăierea unor țevi, unitatea exterioară a unui aparat de aer condiționat, ce era amplasată pe fațada blocului L28, situat în municipiul Constanța, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 31, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de aproximativ 3.000 de lei, nerecuperat.
Cu privire la primul inculpat, instanța a reținut că acesta avea vârsta de 17 ani la data săvârșirii faptei, este neşcolarizat, munceşte cu ziua, locuieşte împreună cu bunica sa paternă. Inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, anterior săvârşind şi alte infracţiuni contra patrimoniului, pe fondul lipsei veniturilor pentru asigurarea unui trai decent. Acesta a avut o conduită procesuală pozitivă, alegând să beneficieze de procedura recunoașterii învinuirii.
În ceea ce privește cel de-al doilea inculpat, instanța a reținut că acesta avea vârsta de 16 ani la data săvârșirii faptei, are patru clase și are o relaţie de concubinaj, și un copil minor. Inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, având numeroase mențiuni în fișa de cazier judiciar, în prezent fiind cercetat și pentru săvârșirea unor alte infracțiuni.
Atitudinea inculpatului demonstrează perseverenţă infracţională şi faptul că scopul educativ al sancţiunilor penale şi al procesului penal, în general, nu şi-au atins ținta, acesta arătând că nu a tras învăţămintele necesare pentru a-şi corija conduita, manifestând, în continuare, dispreţ faţă de valorile sociale apărate de dispoziţiile legii penale, nereuşind să-şi formeze o atitudine corectă faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
În favoarea inculpatului, instanța a reținut că acesta a cooperat cu organele judiciare, având o atitudine de recunoaștere încă din faza de urmărire penală și înțelegând să își asume răspunderea pentru săvârșirea faptei.
În ceea ce-l privește și pe al treilea, instanţa a reţinut că acesta avea vârsta de 16 ani la data săvârșirii faptei, are două clase, iar conform declaraţiilor sale, anterior a lucrat ca muncitor necalificat la CFR şi locuia cu părinţii.
Din fişa de cazier judiciar aflată la dosarul cauzei, reiese că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, având aplicată anterior o măsură educativă neprivativă de libertate și fiind cercetat, în prezent, pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie calificată.
Liliana BELCIUG



























