După ce au obținut suspendarea hotărârii Consiliului Local, pentru terenul de lângă catedrala construită din parcul Casei de Cultură, reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au cerut anularea acesteia.
La sfârșitul lunii martie, Arhiepiscopia Tomisului a câștigat, pe fond, dreptul de administrare a terenului de lângă Catedrala Eroilor de la Casa de Cultură, asta până la finalizarea definitivă a acțiunii. Deși nu este definitivă și deja a fost atacată cu recurs, hotărârea din martie este executorie și prevede suspendarea hotărârii Consiliului Local 450/26.11.2021, prin care Municipalitatea a revocat dreptul de administrare a unui teren aflat în imediata vecinătate a catedralei aflate în construcție.
Iată că două luni mai târziu, după ce a obținut suspendarea, aceeași reclamantă a cerut judecătorilor anularea ei. Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, miercuri, 27 mai, iar termenul de judecată a fost fixat la data de 6 iunie.
Tot în iunie, însă pe data de 16, va fi judecat și recursul declarat de Consiliul Local în celălalt dosar în care s-a dispus suspendarea actului administrativ atacat.
În principiu, toate aceste demersuri se fac în jurul unui teren de 1.734 de metri pătrați, pe care fosta conducere a orașului l-a dat în administrarea Arhiepiscopiei. După schimbarea primarului și a componenței Consiliului Local, a fost revocat acest drept, prin hotărâre de consiliu, în luna noiembrie a anului trecut.
Acum urmează a se vedea, întâi, dacă va fi admis recursul Consiliului Local din primul dosar, privind suspendarea hotărârii atacate, pe 16 iunie, după care urmează soluționarea definitivă a cererii de anulare a acesteia.
Daniel ALBU



























