Atenție! Se scumpesc ouăle!

0
123
Foto: miscareaderezistenta.ro

Valul scumpirilor lovește și-n alimentele de bază, precum ouăle. Fermierii anunță scumpiri cu peste 20% în acest sector, modificări dictate de majorările ivite în lanțul de producție, anunță Știripesurse.ro.

Costul utilităților, al hranei pentru păsări este într-o continuă creștere, iar majorarea salariului minim pe economie va avea și ea un aport.

Ouăle produse de cooperativa Unirea Gospodarilor din Mihăilești au calitatea celor din gospodăriile țărănești și se vând acum cu 1,20 lei.

Sunt produse într-o fermă modernă, dotată cu instalații automate de hrănire și adăpare, și-n care temperatura ambientală este menținută cu aeroterme. Scumpirea hranei și a utilităților impune o ajustare rapidă a prețului la ouă încă din octombrie.

La noi, majorarea o să fie undeva la 5-6%, pentru că avem această oportunitate a lanțului scurt. Deci, noi producem, noi sortăm, ambalăm și tot pe rețeaua noastră și vindem. Dar din studiile care se fac, din discuții, se vorbește de o majorare rapidă de zece la sută, de luna viitoare“, spune Dan Ivaşcu, președinte Unirea Gospodarilor, conform Antena3.

Fermierul buzoian crede că scumpirea ouălor va fi treptată în următoarele luni, deoarece în perioada rece crește cererea și scade foarte mult oferta.

Saltul cel mai sensibil ar putea fi însă după sărbătorile de iarnă, atunci când angajatorii vor fi obligați  să majoreze salariul minim pe economie.

Din această toamnă, lucrurile se schimbă ceva mai mult pentru că avem o majorare de prețuri la energie electrică, la gaze naturale, la utilități în general. Iată, aflăm acum că și salariul minim pe economie se majorează. Nu este un lucru rău“, mai spune Dan Ivaşcu.

O creștere a prețului la ouă se produce deja pe piața europeană, pentru că avem scumpiri la prețul de energie și la gaze, la nivel european.

Va fi și în România, din păcate, această mărire de prețuri. Nu vrem să inducem panică, la clienții noștri, la consumatorii români, în general, dar ne paște o criză alimentară, care este foarte aproape și de noi“, atrage atenţia Dan Ivaşcu, președinte Unirea Gospodarilor.

În piețele agro-alimentare, criza scumpirilor se simte deja, iar fermierii resimt și ei prin micșorarea cantității de produse vândute zilnic.

Chiar dacă se încăpățânează să vândă ouăle de țară cu un leu bucata, țăranii din Buzău se plâng că au din ce în ce mai des de-a face cu clienți care strâmbă din nas.

Potrivit unui studiu la nivel european, producătorii români au vândut ouăle cu 9,1% mai scump în luna august, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

România a raportat astfel a patra cea mai mai creștere după Suedia (14,5%), Franța (19,3%) și Slovenia (12,2%). Astfel, prețul mediu la poarta fermei este de 4,82 de lei kilogramul sau de 0,8 euro kilogramul, sub prețul mediu al UE de 1,22 euro kilogramul.

România avea în 2020 un efectiv de peste 8,7 milioane de păsări, respectiv 2,2% din efectivul din Europa. Doar 8,3% din acestea sunt crescute la sol sau conform agriculturii ecologice.

D.A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.