Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, începând cu data de 21.09.2022, ora 17:40 și până la data de 27.10.2022, s-a închis circulația rutieră pe A2, pe sensul Constanța – București, între km 160+160 m și km 156+715m (podul de la Cernavodă).
Traficul se desfăşoară deviat, în ambele direcții, pe benzile destinate sensului București – Constanța (calea I). Lucrările de reabilitare constau în continuarea înlocuirii parapetului pietonal, înlocuirea căii pe trotuare și a dalelor de trotuar.
„Adaptați viteza, asigurați-vă și semnalizați din timp intenția de schimbare a benzii de circulație! Nu opriți în mod nejustificat pe banda de urgență!”, au transmis oamenii legii.



























