Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, la data de 24.10.2026 a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 24.10.2026, până la data de 23.12.2026 inclusiv a inculpaţilor XX şi YY, cercetaţi pentru săvârșirea infracţiunilor de lovirea sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 și 21 lit. c Cod penal, tulburarea ordinii și a liniștii publice, prev. de art. 371 alin. 2 Cod penal și distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
”În sarcina celor doi inculpaţi s-a reţinut că la data de 22.10.2026, în jurul orei 23:00, au urmărit în trafic autoturismul în care se aflau persoanele vătămate AA și BB şi ajunşi în faţa unui restaurant din municipiul Constanţa, au blocat deplasarea acestuia. Persoana vătămată AA a fost scoasă cu forţa din autoturism și agresată fizic, suferind leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale.
Totodată, cei doi inculpaţi au distrus parbrizul și mânerul autoturismului aparţinând persoanei vătămate BB. Prin aceste fapte, cei doi inculpaţi au tulburat ordinea și liniștea publică. Cercetările sunt efectuate în continuare de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 1, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa”, potrivit Parchetuli de pe lângă Judecătoria Constanța.
L.B.
Citește și:


























