Prin sesizarea formulată de Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor — Filiala Constanţa (AUR), transmisă spre competentă soluţionare de către Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 14 Constanţa, înregistrată la Biroul Electoral Central la data de 02.12.2024, se solicită renumărarea voturilor în secţiile de votare nr. 465, 466, 467 şi 468, comuna Limanu, din cadrul Circumscripţiei electorale nr. 14 judeţul Constanţa, invocându-se producerea unei fraude electorale de natură să modifice atribuirea mandatelor de deputaţi în judeţul Constanţa.
În esenţă, partidul AUR, Filiala Constanţa arată că are suspiciunea rezonabilă că au fost comise erori si au fost înregistrate neconcordanțe cu privire la datele înregistrate în procesul-verbal şi numărătoarea efectivă a buletinelor de vot, fiind înregistrate diferenţe foarte mari intre voturile valabil exprimate pentru Camera Deputaţilor şi cele pentru Senat, diferenţă pe care nu au mai sesizat-o anterior în acest judeţ.
Petentul susţine că reprezentanţii AUR din secţiile de votare indicate ar fi solicitat renumărarea voturilor, însă întâmpinările formulate în acest sens, nu au fost primite.
De asemenea, în susţinerea sesizării sale mai arată că procentul de voturi necesar competitorului electoral PSD pentru a obţine 2 mandate de deputaţi la nivelul judeţului Constanţa a fost atins de-abia după închiderea tuturor secţiilor de votare din judeţ, fapt care accentuează suspiciunea acestuia cu privire la comiterea fraudei în condiţiile în care are informaţii că în secţiiie respective au votat mulţi alegători pe liste suplimentare, iar numărătoarea voturilor s-a terminat foarte târziu, la 5 dimineaţa, fiind ultimele secţii de votare închise din tot judeţul Constanţa. Mai mult, un alt motiv care intăreşte bănuiala petentului este că primarul în funcţie al UAT Limanu pe raza căreia au fost constituite secţiile de votare indicate, este unul dintre candidaţii PSD la Camera Deputaţilor din anul 2024.
Prin completarea transmisă de petent, înregistrată la BEC sub nr. 1099C/BEC/SCD2024/03.12.2024, acesta precizează faptul că a fost depusă o plângere penală, ataşată în copie, la Parchetul de pe Iângă Judecătoria Mangalia privind activitatea din cadrul procesului de numărare a voturilor în secţiile menționate mai sus.
În dovedirea cererii au fost anexate Procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor întocmite în secțiile de votare vizate de sesizare şi s-a solicitat obţinerea copiilor înregistrărilor audiovideo ale Serviciului de Telecomunicaţii Speciale din secțiile respective.
Analizând cererea formulată, intrucât aceasta indică producerea unor fraude electorale, Biroul Electoral Central o va califica drept cerere de anulare a alegerilor şl o va respinge, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, „Cererea de anulare a alegerilor dintr-o sectie de votare sau circumscripţie electorală pentru fraudă electorală se poate face numai de către competitorii electorali care au participat la alegeri in circumsuipţia electorală respectivă. Cererea se depune la Biroul Electoral Central în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii votări4 sub sanctiunea decăderii. Cererea trebuie temeinic motivată si însotită de dovezile pe care se întemeiază. Lipsa probelor atrage respingerea cererii. Cererea poate fi admisă numai dacă cel care a sesizat nu este implicat în producerea fraudei si numai dacă se stabileşte că aceasta a fost de natură să modifice atribuirea mandatelor. Soluţionarea cereni de anulare a alegerilor de către Biroul Electoral Central se face în cel mult 3 zile de la data înregistrării acesteia.
Potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) lit. h) din Legea nr, 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, Biroul Elecoral Central „anulează alegerile dintr-o sec,tie de votare sau circumscripţie electorală in cazul în care constată că votarea sau stabffirea rezultatului alegerilor a avut loc prin fraudă electorală”.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, Biroul Electoral Central „poate dispune renumărarea voturilor într-o secţle de votare sau refacerea centralizăni voturilor şi rezultatului alegenlor dintr-o circumscripţie electorală în situaţia în care constată, pe baza probelor administrate, că au fost comise erori ori au fost înregistrate neconcordanţe între datele înregistrate în procesele-verbale”.
Potrivit dispoziţillor art. 18 lit. d) din aceeaşi lege, birourile electorale ale secţiilor de votare numă’ră voturile şi consemnează rezultatele votării.
Din analiza proceselor verbale privind consemnarea rezultatului votării pentru Senat şi Camera Deputaţilor întocmite de birourile electorale ale secţiilor de votare nr, 465, 466, 467 şi 468, comuna Limanu, din judeţul Constanţa, Biroul Electoral Central constată că acestea nu conţin modificări sau erori în consemnarea rezultatelor, iar prin probele administrate în cauză nu se face dovada că au fost comise erori ori au fost înregistrate neconcordanţe între datele înregistrate în procesele-verbale. Mai mult, acestea au fost insuşite, prin semnătură, de către reprezentanţii Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor prezenţi în secţiile de votare.
Reprezentanţii partidelor politice din Biroul electoral al secţiilor de votare în cauză, în calitatea de membri ai acestui birou, au avut posibilitatea legală de a verifica personal buletinele de vot, la momentul numărării şi consemnării rezultatelor votării.
De asemenea, din cuprinsul proceselor-verbale privind consemnarea rezultatului votării pentru Senat şi Camera Deputaţilor întocmite de birourile electorale ale sectiilor de votare din secţiile de votare menţionate, nu rezultă că au fost formulate întâmpinări sau contestaţii de către Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor în legătură cu obiectul prezentelor cereri.
În ceea ce priveste solicitarea de renumărare a voturilor, Biroul Electoral Central reţine că cererea petentului nu este susţinută de probe din care să rezulte că au fost comise erori ori au fost înregistrate neconcordanţe intre datele înregistrate în procesele-verbale.
Totodată, Biroul Electoral Central apreciază că, dată fiind libertatea alegătorilor de a-şi exercita dreptul de vot, „diferenţele foarte mari” reclamate de petent între voturile obţinute de AUR la cele două camere ale Parlamentului în secţiile de votare indicate, nu reprezintă, în sine, un indicator al fraudei electorale ci, cel mult, unul al pluralismului opţiunilor politice exprimate de către alegători.
Astfel, observând că petentul nu a depus în susţinerea contestaţiei sale nicio probă pertinentă care să aibă aptitudinea de a naşte un dubiu rezonabil cu privire la modul în care au fost numărate şi consemnate voturile în secţiile de votare indicate, Biroul Electoral Central apreciază că nu s-a făcut dovada prevăzută de lege de către contestator pentru a admite cererea de renumărare a voturilor.
În fine, Biroul Electoral Central constată că susţinerile petentului sunt simple afirmaţii sau speculaţii, neînsoţite de probe apte să conducă la concluzia că s-ar impune renumărarea voturilor sau anularea alegerilor pentru fraudă electorală în secţiile de votare vizate de autorul
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 12 alin. (1) lit. h) şi lit. i), alin. (3) şi (5) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterîoare, Biroul Electoral Central a decis:
Art. 1. — Respinge cererea de anulare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor în secţiile de votare nr. 465, 466, 467 şi 468, comuna Limanu, din Circumscripţia electorală nr. 14 Constanţa, înregistrată la Biroul Electoral Central sub nr. 1099/BEC/SCD2024/02.12.2024, formulată de Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor — Filiala Constanţa.
Art. 2. — Prezenta decizie se aduce la cunoştinţă publică prin afişare pe pagina de internet a Biroului Electoral Central şi se comunică Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 14 Constanţa — Alegerea Senatului si a Camerei Deputaţilor din anul 2024 şi contestatorului.
Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la data aducerii la cunoştinţă publică, la Înalta Curte de Casație și Juistiţie.
D.A.