Pensiile şi salariile rămân îngheţate in 2026. La Finanţe se lucrează deja la bugetul pe anul viitor. Ilie Bolojan a decis ca veniturile să nu crească nici în 2026. Inclusiv salariul minim ar putea rămâne înghetat şi la ministerul Muncii sunt în lucru două variante de majorare.
Premierul Ilie Bolojan a început deja să contureze proiectul de buget pentru anul 2026 și a transmis coaliției de guvernare că România se va confrunta, din nou, cu o situație financiară complicată. În acest context, Bolojan ar fi cerut ca salariile, pensiile și salariul minim să rămână înghețate la nivelul actual, cel din 2024, potrivit România TV.
Deși, deocamdată, măsura se află doar la stadiul de discuție, cuvântul premierului cântărește greu, iar scenariul propus ar putea deveni realitate în lipsa resurselor financiare pentru majorări.
Premierul a explicat că măsura este necesară pentru a menține deficitul bugetar sub control, în condițiile în care România trebuie să reducă deficitul la aproximativ 6% până în 2026.
M.G.


























