Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu (bloc S3), din municipiul Constanța, RAJA S.A. a sistat furnizarea apei potabile, vineri, 6 august a.c., în intervalul orar 12.15 – 15.30.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: bd. Alexandru Lăpușneanu – Soveja – Adamclisi – Suceava – bd. Alexandru Lăpușneanu, precum și cei arondați punctelor termice 122 și 123.
”Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, transmit reprezentanții RAJA SA.
L.M.