Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) informează faptul că în prima jumătate a anului 2022, 13 județe din țară au raportat zero avorturi la cerere în sistemul public de sănătate, iar două din trei întreruperi de sarcină se fac la privat, iar în trei dintre aceste județe nu există acces la avort la cerere, nici la stat, nici la privat.
În ultimii trei ani, peste 300 de femei și-au provocat avorturi empirice, iar principalul motiv pentru creșterea numărului de întreruperi de sarcină nesigure acela că cele mai multe spitale refuză să le ofere pacientelor posibilitatea de a face avort la cerere, invocând diverse motive, scrie adevarul.ro
„Principalele motive invocate de medicii care refuză această procedură sunt de natură morală și religioasă. Și le este la îndemână să se scuze astfel pentru că pot refuza orice procedură medicală care contravine convingerilor lor morale în baza Codului de Deontologie Medicală. Problema este că atunci când refuză procedura, medicul nu este obligat să îi indice pacientei un alt doctor sau o altă unitate medicală care efectuează avorturi la cerere”, arată Andrada Cilibiu, expertă în drepturi sexuale și reproductive în cadrul Centrului FILIA.
Centrul FILIA a scos la iveală că, anul trecut, 51 de spitale au invocat motive religioase ca justificare pentru refuzul de a oferi avorturi la cerere, 20 de spitale au invocat motive etice sau morale, iar 9 spitale au invocat motive legate de criza SARS-CoV-2. Trei spitale au declarat că decizia de a nu efectua avorturi a fost luată de conducere, cu acordul medicilor. Au fost și spitale care au anunțat că oferă posibilitatea de a efectua avorturi la cerere fără anestezie, „ceea ce reprezintă o formă de violență obstetrică ce afectează cele mai vulnerabile femei“.
„A îngrădi dreptul la avort nu face decât să ducă la creșterea numărului de întreruperi de sarcină nesigure. Femeile vor face în continuare avort, indiferent cât de multă muncă de convingere vor face organizațiile anti-alegere (pro life), indiferent de piedicile pe care le pun spitalele și instituțiile statului. Fiecare dintre noi trebuie să aleagă când și dacă dorește să nască un copil – nu statul, nu familia, nu comunitatea sau organizațiile anti-avort. Fiecare femeie merită să își trăiască maternitatea în propriii ei termeni”, precizează activista.
Costurile unui avort
La nivel național, în anul 2021, au fost efectuate 6.728 de avorturi la cerere, dintre care doar 2.597 în spitale publice, iar celelalte 4.131 fiind efectuate în clinici și cabinete private.
ONG-urile din România au semnalat de mai multe ori că aceste proceduri au costuri foarte ridicate, ajungând la 4.500 de lei în clinicile private, în timp ce în sistemul public sunt undeva la 1.000-2.000 de lei. Costurile mari ale avortului la cerere le afectează mai ales pe cele mai vulnerabile dintre femei: femei din comunități sărace, femei rome, refugiate. Probleme de ordin financiar intervin și la întreruperea sarcinii care survine în urma unei agresiuni sexuale.
În acest caz, intervenția este considerată terapeutică și ar trebui să fie gratuită, iar medicul nu poate să refuze pacienta deoarece se consideră că starea de sănătate sau viața acesteia sunt în pericol în urma impactului traumatic al agresiunii.
Totuși, în realitate, situația stă diferit. „Supraviețuitoarele violului sunt refuzate și de clinicile private și de spitalele publice și ajung să plătească costul intervenției. Din păcate, chiar dacă victima a sesizat autoritățile și a făcut o plângere penală în prealabil, de multe ori nu e suficient să justifice încadrarea procedurii în rândul avorturilor terapeutice”, spune Andrada Cilibiu.
Despre abuzul sexual a vorbit și psihologul Bogdan Morar, care a precizat că pentru o femeie, aceasta reprezintă o traumă în sine, iar când mai rezultă și o sarcină care nu poate fi întreruptă din motive legale sau morale, lucrurile se complică și mai mult. Psihologul precizează că, pentru o femeie, experiența de a naște un copil care provine dintr-un abuz sexual „e ceva învăluit într-o furtună de emoții, deoarece creșterea acestora poate fi o amintire constantă a violului sau poate duce la o separare emoțională între mamă și copil”.
L.M.
