Trenul IR 1751, care circulă în relaţia Bucureşti Nord – Suceava, staţionează temporar, după ce a surprins şi accidentat mortal o persoană, de sex masculin, între Buftea şi Periş, pe firul 1, la km 18+900, informează luni purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.
„În acest moment se aşteaptă sosirea reprezentanţilor Procuraturii. Celelalte trenuri, care tranzitează zona, nu sunt afectate, ele fiind redirecţionate pe fir 2, Periş – Buftea”, precizează sursa citată.
Trenul va fi repus în circulaţie, după finalizarea intervenţiilor desfăşurate la locul accidentului de organele abilitate, inclusiv de IML.
A.V.