Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, la data de 23.05.2024, au formulat propunerea de arestare la domiciliu faţă de inculpaţii:
- M. E.E. din Mun. Mangalia, jud. Constanţa, aflat în stare de reţinere, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prevăzută art. 233 din C.pen. cu aplic.
art. 113 şi următoarele din C.pen. - Ş. E.E. din Mun. Mangalia, jud. Constanţa, aflat în stare de reţinere, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prevăzută art. 233 din C.pen. cu aplic. art. 113 şi următoarele din C.pen.
Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că, în ziua de 19.05.2024, numitul Ş.D., în timp ce se afla în parcarea Kaufland Mangalia, a fost agresat de
numiţii M.E.E. şi Ş.E.E. care i-au sustras din buzunar, suma de 90 lei.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.
L.B.




























