În cursul zilei de astăzi, 06 noiembrie 2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a înaintat instanţei competente referatul cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile faţă de un inculpat, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38, din Legea 217/2003R și dispuse prin ordin de protecție, în formă continuată şi lovirea sau alte violențe.
Din probatoriul administrat în cauză de către organele de cercetare penală din cadrul P.M. Tulcea – Biroul Ordine Publică, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, a rezultat că la data de 02.11.2026, in jurul orei 22.30, în timp ce se afla în parcarea aferentă domiciliului persoanei vătămate din municipiul Tulcea, în urma unor discuții în contradictoriu cu aceasta, inculpatul a devenit violent, deposedând-o de telefon şi exercitând acte de violenţă fizică faţă de persoana vătămată, provocându-i victimei mai multe leziuni la nivelul capului, iar la data de 04.11.2026, deşi instanţa dispusese anterior un ordin de protecţie faţă de victimă, inculpatul a încălcat în mai multe rânduri dispoziţiile instanţei, contactând telefonic victima, atât prin mesaje cât şi prin apeluri şi apropiindu-se de locuinţa acesteia la o distanță mai mică de 50 ( cincizeci) metri.
Propunerea a fost admisă de instanţă la data de 06.11.2026, inculpatul având mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Precizăm că aceste activităţi nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
L.B.



























