Ioan Alexandru Dorobanțu, bărbatul care a răpit un milionar în criptomonede din Mamaia, a fost condamnat, pe fond, la 7 ani și 4 luni de închisoare, pentru lipsire de libertate, tâlhărie și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. A fost înregistrat apelul și, inițial, termenul fusese fixat în decembrie, însă a fost preschimbat pentru septembrie, apoi amânat pentru data de 19 octombrie, ulterior pentru 3 noiembrie. Judecătorii au decis, tot pe 19 octombrie, să-l mențină în arest la domiciliu.
Magistrații Curții de Apel Constanța, la data de 19 octombrie 2023, au decis: ”Stabileşte pronunţarea la data de 3.11.2023”.
La aceeași dată i-au menținut măsura arestului la domiciliu.
”Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu dispusă față de inculpatul Dorobanțu Ioan Alexandru măsură pe care o menţine pe o perioadă de până la 60 de zile, urmând a fi verificată cel mai târziu până la data de 17.12.2023, inclusiv”, potrivit minutei judecătorești.
Potrivit informațiilor noastre, Ioan Alexandru Dorobanțu a pus la cale un plan desprins, parcă, din filme, pentru a se îmbogăți rapid. Avea cunoștință de faptul că un anume bărbat era milionar în criptomonede, motiv pentru care a decis să-l răpească, să-l sperie puțin, să afle parolele și să facă transferul de criptomonede, după care să fugă din țară, în Anglia.
Astfel, în mai 2022, Ioan Alexandru Dorobanțu a mers în Mamaia, zona Butoaie, acolo unde locuia persoana vizată. Era cu un Mercedes ML, însoțit de alte trei persoane. L-au așteptat pe cel pe care voiau să-l ia cu forța, ceea ce au și făcut.
A avut loc și un mic incident, în sensul că victima a reușit să fugă din mașină, dar a fost prinsă și condusă în Năvodari, într-o zonă cu clădiri dezafectate. Acolo a fost constrânsă să spună parolele, inclusiv prin agresiune fizică (înțepată și cu un cuțit) dar nu a fost cu noroc.
În cele din urmă, se pare că Dorobanțu a decis să meargă singur în Mamaia, acolo unde locuia victima, să umble la laptop. Doar că stațiunea era plină de filtre ale Poliției, astfel că s-a întors la clădirile dezafectate din Năvodari. Văzându-se încolțit, inculpatul ar fi decis să facă pace cu cel pe care îl răpise, ba chiar l-a dus la domiciliul lui, pentru a face duș. Numai că victima, văzându-se liberă, a reclamat totul la oamenii legii. Dorobanțu a fost arestat preventiv, la propunerea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, la data de 8 mai 2022. Pe 28.09.2022, a fost trimis în judecată. la Judecătoria Constanța, pentru lipsirea de libertate în mod ilegal. Ulterior a fost plasat în arest la domiciliu.
Pe 10.04.2023, a fost condamnat la 7 ani și 4 luni de închisoare, iar acum dosarul este în faza de apel.
Liliana BELCIUG


























