Magistrații Curții de Apel Constanța, la data de 19 ianuarie 2025, au respins apelurile în cazul crimei de la Valu lui Traian. Astfel, Marin Țugurel a rămas cu pedeapsa de 22 de ani și 2 luni de închisoare. Decizia este definitivă.
”În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondate, apelurile formulate de către inculpatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa și de către inculpatul Ţugurel Marin împotriva sentinţei nr. 332 din data de 4 iunie 2025, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 5757/118/2024. În temeiul art. 72 din Codul penal, deduce, din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului Ţugurel Marin prin sentința apelată, durata arestului preventiv de la data de 4 iunie 2025 la zi. În temeiul art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, îl obligă inculpatul Ţugurel Marin la plata sumei de 500 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare aferente apelului propriu exercitat în cauză. Cheltuielile judiciare suportate de stat pentru apelul parchetului, rămân în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală. Definitivă. Pronunțată la data de 19 ianuarie 2026, după redactare, prin punerea la dispoziţie cu mijlocirea grefei, conform art. 405 din Codul de procedură penală”, potrivit minutei judecătorești.
Amintim că Marin Țugurel și-ar fi ucis nepotul (fiul fratelui – n.r.) din cauza unor nemulțumiri personale legate de averea fratelui său defunct. Potrivit apropiaților, bătrânul era nemulțumit de faptul că fratele său decedat a lăsat moștenire fiului o avere mai mare decât i-a lăsat lui, ca frate, iar de aici a izbucnit râca între unchi și nepot, care a culminat cu uciderea celui din urmă.
Anchetatorii au stabilit că bătrânul și-a premeditat fapta. Practic, unchiul s-a deplasat la locuința nepotului înarmat cu un cuțit și o toporișcă, pe care le-a lăsat la poartă, apoi a intrat în curtea nepotului unde a provocat scandal. Apoi a ieșit la stradă unde a început să lovească în mașian nepotului său. Când cel din urmă a ieșit pentru a-l liniști, bătrânul l-a înjunghiat în abdomen cu un cuțit cu lama lungă de 30 de cm.
Victima a fost preluată de ambulanță și transportată la spital, unde a fost supusă unor intervenții chirurgicale. Doar că bărbatul de 47 de ani a murit din cauza traumatismelor. Medicii nu l-au mai putut salva, deși au depus eforturi considerabile.
În schimb, unchiul său, Marin Țugurel, a ajuns în arest, fiind acuzat, inițial, de tentativă la omor calificat, încadrare care a fost schimbată în omor calificat, odată cu decesul victimei.
L.B.



























