Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat, luni dimineață, un bărbat, de 49 de ani, care a condus un atelaj hipo pe strada Lacului din localitatea Satu Nou, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, bărbatul în cauză nu s-ar fi asigurat la efectuarea unei manevre la dreapta în intersecția cu strada Dealului, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului atelajului hipo, precum și a unui bărbat, de 73 de ani, pasager în acesta. În cauză a fost deschis dosar penal.
D.A.




























