Polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța, la data de 18 septembrie a.c., în jurul orei 3.15, au identificat un bărbat, de 20 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Bărbatul în cauză a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. În cauză a fost întocmit dosar penal.
L.B.



























