Vineri, 28.07.2023, ora 18.30, s-a solicitat intervenția cu o unitate SAR din cadrul Agenției Române pentru Salvarea Vieții Omenești pe Mare, pentru efectuarea unei operațiuni Medevac.
Nava SAR ARES s-a deplasat cu o viteză de 25 noduri către direcția indicată, pentru a prelua, de la bordul navei MV NORAN, un bărbat de origine egipteană, care acuză dureri foarte mari, suspect de blocaj renal.
Solicitarea a fost făcută via MRCC, în numele Căpităniei Sulina.
Bolnavul a fost preluat de către echipajul navei SAR ARES, la bordul navei aflându-se și o asistentă, care i-a acordat bărbatului primul ajutor.
La ora 20.35, nava ARSVOM a acostat în Portul Sulina. Bărbatul a fost transportat în condiții de siguranță și predat la mal unui echipaj de Ambulanță.
V.I.






























