Bulgaria speră că turismul intern va salva sezonul de iarnă, după cum l-a salvat și pe cel de vară

0
112
Partie de ski din Bansko. Foto: Pixabay.com

Bulgaria mizează pe turiştii din ţară pentru a ajuta viitorul sezon de iarnă, după cum l-au “salvat” pe cel de vară, a afirmat duminică ministrul Turismului, Mariana Nikolova, într-un interviu televizat, informează Sofia Globe.


Peste 900.000 de bulgari au vizitat litoralul ţării vara trecută. În contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), turiştii caută facilităţi de cazare mai mici, unde poate fi păstrată distanţarea socială, a explicat Nikolova.

Majoritatea turiştilor străini care vor vizita Bulgaria în sezonul de iarnă vor fi din ţările vecine din Balcani şi vor folosi transportul pe uscat, a declarat ministrul Turismului, care a dat asigurări că nu se vor face compromisuri în privinţa modului în care se realizează verificarea respectării măsurilor anti-epidemie în staţiunile turistice.


Oficiali ai Ministerului Sănătăţii verifică în mod constant staţiunile pentru a se asigura că toţi oaspeţii sunt în siguranţă, a spus Nikolova. Oficialul a adăugat că măsurile de sprijin pentru plata angajaţilor vor fi extinse până la finalul anului şi este posibil să fie prelungite şi în 2021.
Premierul Boiko Borissov a atras recent atenţia că pierderile pentru sectorul turismului din Europa sunt imense, iar datele privind evoluţia economiei sunt îngrijorătoare. Guvernul se aşteaptă la un declin al economiei bulgare de 3% în acest an, în timp ce Comisia Europeană previzionează o scădere de 7,2% în 2020.


Parlamentul Bulgariei a aprobat iniţiativa Guvernului privind reducerea Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) pentru restaurante şi servicii de catering până la 9%, de la 20%, începând din luna iulie a acestui an, în ideea de a ajuta industria ospitalităţii să îşi revină după pandemie.
Cota redusă de TVA, care va fi valabilă până la finele anului 2021, este văzută ca o măsură temporară de sprijin. Reducerea nu va afecta şi băuturile alcoolice vândute în restaurante şi de serviciile de catering, care vor fi supuse în continuare unei cote de TVA de 20%. Turismul este responsabil pentru aproximativ 12% din Produsul Intern Brut al Bulgariei şi oferă un loc de muncă pentru mii de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.