Peste 1.900 de persoane din orașul Năvodari primesc în Săptămâna Mare tichetele sociale. Ele vor fi acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui.
Primăria Năvodari anunță că tichetele sociale au plecat deja prin Poșta Română către persoanele defavorizate care au solicitat acordarea lor, conform HCL nr. 50/07.03.2023.
Astfel, potrivit datelor Direcției Asistență Socială, 1941 de persoane primesc, în această săptămână, tichetele sociale în valoare de 100 lei/persoană, respectiv 60 de lei/persoană, în funcție de categoria de beneficiari din care fac parte, respectiv:
persoane cu vârsta peste 60 de ani, fără venituri;
pensionari ai căror venituri proprii, nete, sunt mai mici sau egale cu suma de 1.450 de lei/lună;
beneficiari de venit minim garantat;
beneficiari de alocație de susținere a familiei;
persoane încadrate în grad de handicap accentuat sau grav.
A.V.
maica, ne da Iliescu bani! Votati PSD!