Un fost parlamentar care a fost chemat în judecată de fosta sa soție de la Mangalia a avut câștig de cauză în apel, după ce prima instanță i-a dat câștig de cauză femeii. Miza o reprezintă o proprietate pe care o deținea fosta soție și pe care a determinat-o să o împartă cu el, după care a divorțat. Femeia a cerut să se constate nulitatea contractului de donație, iar prima instanță, Judecătoria Mangalia, i-a dat dreptate. Numai că, în apel, situația s-a schimbat.
Așa cum am mai arătat, Ioan Iustin Talpoș, fost senator din partea PMP în perioada 2016 – 2020, a fost căsătorit cu o femeie din Mangalia pentru o perioadă, până în iunie 2021, când mariajul celor doi s-a încheiat.
Înainte de divorț, femeia i-a donat soțului ei, prin contract încheiat la notar, jumătate din imobilul din Mangalia, reprezentat de teren și locuința proprietate personală, cu precizarea că donația a fost făcută sincer, pe baza sentimentelor pe care le avea față de el. Doar că, ulterior, instanța a stabilit că, de fapt, bărbatul i-a pus condiție soției, pentru continuarea căsătoriei, să-i doneze o parte din proprietatea sa, ceea ce s-a și întâmplat. Mai mult decât atât, fostul senator amenința, pe deoparte, că va divorța, iar pe de altă parte, avea nevoie să împrumute bani din bancă și nicio instituție bancară nu îi acorda credit întrucât nu avea cu ce să garanteze.
După ce a fost încheiat actul de donație, două luni mai târziu, bărbatul a divorțat de soția sa, la notar. Rămasă cu buza umflată, femeia s-a adresat instanței, în luna decembrie a aceluiași an, solicitând anularea contractului de donație.
Din probele administrate în cauză prima instanța a concluzionat că la baza încheierii donaţiei nu a fost afecţiunea dintre soţi, așa cum scrie în contractul încheiat la notar, ci soţul a încercat să o determine pe reclamantă să îi doneze jumătate din imobilul proprietatea ei, pentru că aşa a înţeles că îşi va rezolva anumite situaţii materiale, respectiv că îşi va recupera banii investiţi în imobil.
Mai mult, el i-a impus soției efectuarea donaţiei ca şi condiţie pentru a păstra căsătoria, inducând-o în eroare. Faptul că la baza încheierii donaţie nu a fost o cauză morală este confirmat şi de faptul că, de îndată ce donaţia a fost încheiată, a cerut reclamantei să se prezinte la notar, pentru a desface căsătoria. De asemenea, instanța a mai arătat că bărbatul a speculat vulnerabilitatea emoţională a reclamantei, având mai multe credite contractate la diferite bănci și, mai mult decât atât, el nu a achitat nicio rată de un an şi jumătate.
Ce spune fostul soț
Prin intermediul avocatului său, Ioan Iustin Talpoș susține că el și soția lui au fost separați o perioadă, iar dacă femeia dorea să revoce donația, putea să o facă la notar imediat după ce s-au separat.
El a mai arătat că, în momentul în care părţile s-au căsătorit, reclamanta era într-o acţiune de partaj cu fostul soţ, iar când hotărârea a devenit definitivă și reclamanta a fost obligată la plata sultei, a fost în timpul căsătoriei cu Talpoș, astfel că acestea au fost achitate de către el, mai ales că, la acel moment, era senator şi avea un salariu foarte mare, ceea ce înseamnă că nu poate fi vorba de vulnerabilitatea ei, care nu avea niciun venit. Mai mult, el a mai arătat, prin avocatul său, că a renovat din temelii casa, iar ca urmare a acestor activităţi, reclamanta i-a făcut această donaţie, ca urmare a faptului că soțul ei a investit mulți bani în locuinţă.
De asemenea, ar mai exista un alt motiv, anume împrejurarea că acel credit iniţial, cu ipotecă pe casă, era pe numele fostului soţ al femeii, dar ratele erau achitate de către ea și, mai nou, de către el, astfel că singurul care era eligibil pentru un nou credit era chiar el, întrucât reclamanta figura în evidenţele rău-platnicilor, aflându-se în două executări silite. În momentul înaintării acestei acțiuni, creditul se afla pe numele lui Talpoș, iar femeia ar fi achitat ratele lunare cu rea-credință.
Soluția pe fond
Analizând motivele și documentele depuse de ambele părți, în luna octombrie 2023, instanța de fond a hotărât admiterea acțiunii și anularea contractului de donație, autentificat în aprilie 2021. Sentința a fost atacată cu apel, la Tribunalul Constanța.
În apel, situația s-a schimbat. După reanalizarea argumentelor și contraargumentelor ambelor părți, miercuri, 14 februarie, completul a admis apelul declarat de fostul senator, a schimbat total hotărârea Judecătoriei Mangalia, înclinând balanța în favoarea acestuia. Astfel, acțiuneea întreprinsă de fosta soție a lui talpoș a fost respinsă, iar ea are de achitat acum cheltuieli de judecată de 8.900 de lei.
Nici de această dată hotărârea poate fi atacată cu recurs, care se va judeca la Curtea de Apel, aceasta fiind cea care va da verdictul final.
Daniel ALBU