La alegerile locale din 9 iunie 2024 s-au întrecut nu doar reprezentanții marilor partide politice, ci și candidați independenți. Aceștia nu sunt afiliați niciunui partid politic și s-au înscris în cursa electorală pe cont propriu. Și ei au donat pentru campania electorală, sume mai mari sau mai mici, în funcție de posibilități, din venituri proprii sau din donații. Haideți să vedem cu arată situația contribuțiilor depuse de către candidații independenți din județul Constanța.
Pentru alegerile locale, la nivel național, au fost 207.390 de candidaturi oficiale, pentru toate funcțiile, dintre acestea 1.118 fiind independente. Departamentul de Control al Finanțării Partidelor Politice și a Campaniilor Electorale a publicat și situația contribuțiilor electorale depuse de către candidații independenți.
Pentru funcția de primar al municipiului Constanța, în cursa electorală s-au înscris cinci candidați independenți, fiind vorba despre preotul Valentin Berechet, fostul city-manager al Constanței, Felicia Ovanesian, de Andrei Popescu și Eugen Voineagu, fostul șef al Protecției Consumatorilor Constanța, și de Sorin Prisăcaru. Dintre cei menționați, doar patru au contribuit cu bani pentru finanțarea campaniilor electorale.
Valentin Berechet, preot la Biserica ,,Sfinții Patru Martiri de la Niculițel“, situată în Faleză Nord, pe strada Unirii, a fost primul candidat independent care și-a anunțat candidatura pentru funcția de primar al municipiului Constanța. Acesta a reușit să obțină 2.031 de voturi, adică 1,93% din totalul celor valabil exprimate. Pentru campania electorală, Valentin Berechet a depus 27.400 de lei, în mai multe tranșe, banii provenind din donații.
Tot pentru funcția de primar al municipiului Constanța a candidat și fostul city-manager al municipiului, Felicia Ovanesian. Aceasta a obținut 5.061 de voturi, adică 4,8% din totalul celor valabil exprimate. Felicia Ovanesian a cotribuit cu 50.000 de lei, din venituri proprii. Deși nu a reușit să strângă voturi suficiente pentru funcția de primar, aceasta a prins un loc de consilier local municipal.
Andrei Popescu a obținut doar 1.200 de voturi, adică 1,14% din totalul celor valabil exprimate, și a donat pentru campania electorală suma de 14.500 de lei, din venituri proprii.
Eugen Voineagu, fostul șef al Protecției Consumatorilor Constanța, a donat pentru campania electorală 30.000 de lei, din venituri proprii, în două tranșe. A adunat 894 de voturi.
Care este situația în județ?
Grigore Cocoș a candidat pentru funcția de primar al comunei Cumpăna, reușind să obțină doar 259 de voturi. Acesta a contribuit pentru campania electorală cu 3.500 de lei.
Petrică Stoian a candidat independent pentru un mandat de consilier local al comunei Nicolae Bălcescu, reușind să obțină doar 35 de voturi. A donat 1.450 de lei, din venituri proprii.
Liliana Chiriac a candidat pentru funcția de primar al comunei Nicolae Bălcescu și a donat 1.500 de lei.
Jenica Robescu a candidat pentru Consiliul Local al Comunei Fântânele. A donat pentru campania electorală 3.300 de lei. A fost votată de 20 de locuitori ai comunei.
Maria Ștefan a fost candidatul independent pentru funcția de primar al comunei Târgușor și a donat 1.000 de lei. S-a clasat pe locul al treilea, reușind să obțină 73 de voturi.
În comuna Albești au fost doi candidați independenți. Eugenia Ciocîia a donat 6.000 de lei, iar Ionel Călin 4.000 de lei.
Ioan Roman a fost viceprimar al comunei Lumina, din partea Partidului Național Liberal. În 2024, acesta a candidat independent la funcția de primar al comunei. A donat, din venituri proprii, 16.500 de lei. A fost votat de 382 de cetățeni.
Andreea CONDURACHE


























