Un bărbat care era plutonier major în cadrul ISU a ajuns să fie condamnat într-un dosar în care este acuzat de săvârșirea infracțiunii ”uzul de armă fără drept”. Acesta a vrut să meargă la o rudă, supărat că soția lui era acolo, însă a greșit scara și apartamentul întrucât se afla sub influența băuturilor alcoolice. La un moment dat a tras cu pistolul în ușă, însă el a susținut că arma s-a descărcat accidental.
Magistrații Judecătoriei Constanța l-au condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, însă decizia nu este definitivă. A fost înregistrat apelul, care se va judeca la Curtea de Apel Constanța, pe 2.04.2026.
Inculpatul a declarat că, la data de 15.08.2022, în jurul orelor 10.00, a revenit la domiciliul după ce a efectuat tura de serviciu de 24 de ore.
În jurul orelor 18.00, soția și doi dintre copiii ai săi au plecat în vizită la o mătușă a soției sale care locuiește în Tomis Nord, pe strada Tulcei, Constanța. El s-a apucat să consume alcool.
La un moment dat, a constatat faptul că afară se întunecase și a sunat-o pe soția sa, după care a decis să meargă după ea.
A comandat un Uber și a luat asupra sa pistolul personal marca Smith&Wesson, pentru care deține documente de proveniență și permis și muniția din încărcător, pe care l-a pus la șold.
A ajuns pe strada Tulcei și a mers la una dintre scările blocului, nemaiștiind exact la care locuia mătușa. A sunat la interfon, la un anumit apartament, și i s-a deschis.
A urcat la etajul 3 și a bătut la ușă.
Când a văzut că nu-i răspunde nimeni, a bătut la ușa alăturată, respectiv la ușa din partea dreaptă. I-a răspuns o doamnă pe care nu o cunoaşte, care i-a spus să insiste în continuare la ușa învecinată deoarece este posibil ca cei de acolo să nu îl audă, din cauza volumului de la televizor.
Fiind întrebat cu ocazia audierii dacă a provocat scandal pe scara blocului, suspectul a precizat că nu a făcut altceva decât să bată la ușă și că singura persoană cu care a vorbit este acea doamnă. A mai menţionat că doamna de la apartamentul învecinat nu știa pe cine caută la acea adresă și nici el nu era conștient la acel moment că bate la ușa unei alte familii și nu la ușa mătușii soției sale.
După ce această femeie a intrat în apartament, el a ciocănit în continuare la ușa vizată, cu această ocazie bătând mai tare, dar nu i-a răspuns nimeni. În continuare, s-a așezat pe scările din fața apartamentului vecin și atunci a simțit că atinge cu șoldul drept și cu pistolul peretele, lucru care l-a incomodat. A scos pistolul cu intenția de a-l băga în partea stângă, tot între șold și turul pantalonilor, moment în care pistolul s-a descărcat accidental și s-a executat foc către ușa în cauză.
Fiind întrebat de organul de cercetare penală al poliției judiciare de ce avea glonț pe țeava pistolului, suspectul a precizat că nu-şi explică de ce a fost posibil acest lucru, întrucât în seiful de acasă el ține pistolul și muniția separat. Suspectul a presupus că este posibil să fi rămas glonț pe țeavă de ultima dată când l-a folosit în poligon, în urmă cu câteva luni de zile înainte de acel moment.
După ce s-a auzit focul de armă, a coborât imediat în fața blocului și a așteptat să vină Poliția.
Ce a spus victima
De partea cealaltă, partea vătămată, care este o femeie, a declarat că se afla acasă cu doi dintre copiii minori. A auzit interfonul și a deschis știind că fiul cel mare trebuia să ajungă acasă.
Apoi a sunat la ușă. Când s-a uitat pe vizor a văzut că este un bărbat pe care nu-l cunoștea și nu a deschis.
Acesta a început să bată și la celelalte uși, una dintre vecine deschizând. Atunci, a declarat femeia, că a auzit când el a zis: zi-i să deschidă ușa că-i iau gâtul.
Ulterior a auzit un zgomot puternic și când a mers în hol și-a dat seama că se trăsese cu pistolul în ușa apartamentului.
Copiii au început să plângă, iar ea s-a speriat și a sunat la 112.
Cazul a ajuns în instanță și, așa cum e precizat mai sus, se află în faza de apel.
Liliana BELCIUG



























