Ce este colindatul? Răspunsul îl găsim pe pagina Muzeul Național al Țăranului Român. Explicațiile, oferite de Ana Pascu, muzeograf, descriu frumusețea acestui obicei, despre care vă invităm să citiți mai jos:
“Colindatul este, în primul rând, sarcina tinerilor din sat, dar copiii nu pot fi ținuți deoparte! De altfel, sunt încurajați să colinde, căci peste câțiva ani va fi rândul lor să ducă mai departe obiceiul străbun. Așa că pleacă și ei la colindat, în Ajun, înaintea feciorilor.
Câte patru – cinci băieți mai mărișori, prieteni, colegi de școală sau vecini, se adună din vreme și repetă colindele. De obicei, fetele nu colindă, doar când sunt foarte mici, prin vecini sau la rude. Sarcina lor este să curețe și să împodobească casa, să îi primească pe colindători și să îi servească cu mâncare și vin.
În ajunul Nașterii Domnului, cu trăistuțele pentru daruri prinse la gât, îmbrăcați în haine de sărbătoare, copiii pornesc la drum, din casă în casă. Ocolesc casele îndoliate, ca să nu le tulbure tristețea.
Gospodarii îi primesc cu drag, căci și ei au fost copii. Copiii cântă mai mult în curte, la fereastră, un colind frumos. Uneori, se despart în două grupuri și cântă antifonic: întâi cântă unii două versuri, apoi ceilalți două versuri și tot așa. După ce încheie, își iau darurile, mulțumesc și se duc la casa următoare.
Prin unele sate, copiii, dacă nu sunt primiți sau dacă nu sunt mulțumiți de dar, „descolindă”, ca și feciorii. Adică, în loc să ureze de bine, urează numai rele: „Busuioc pe pirostrie, / Să rămâi, gazdă, pustie!” Fac aceasta pentru că misiunea lor e sfântă: să aducă vestea cea bună a Nașterii Domnului, iar cei ce nu o primesc sunt dezaprobați de comunitate. (…)
În unele zone, în noaptea dinspre 24 decembrie, în altele, în dimineața Ajunului, copiii cei mai mici pleacă cu Moș-Ajunul, cu colindețele sau cu colindișul. Obiceiul apare mai ales în sudul și în vestul țării: Banat, în sudul Transilvaniei, în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei.
Se adună în cete mici și, îmbrăcați în port tradițional de sărbătoare, strigă pe la ferestre: „Bună dimineața la Moș-Ajun!” Unii mai adaugă: „Că-i într-un ceas bun!” sau „Da-i mai bună a lui Crăciun!” Stăpânul casei iese și le dăruiește colaci (numiți tot „colindețe”), mere, nuci, câte o bucată de carne, în prezent și cornuri, bomboane, biscuiți și bani.
Colindele copiilor sunt scurte. Unele sunt simple cereri: „Bună-dimineața la Moș-Ajun / Ne dați ori nu ne dați?” Altele sunt glumețe: „Bună dimineața la Moș-Ajun, / Într-un ceas bun! / Dă-mi un covrig, / Că nu mai pot de frig; / Dă-mi un măr, / Că mă iau cu mâinile de păr …” Prin sudul Olteniei, copiii lasă paie în curte, ca să aibă gospodina pui mulți.
În sudul şi vestul ţării, oamenii îi numesc pe copii „piţărăi”. (…)”.
Text: Ana Pascu, muzeograf la Muzeul Național al Țăranului Român
