IULIUS estimează că valoarea investiției de la Constanța va depăși 800 milioane de euro. În primul rând, pentru că terenul concesionat de la Oil Terminal trebuie ecologizat, pentru a redeveni verde, pentru a oferi o zonă sănătoasă atât pentru cei care ajung în proiect, cât și pentru cei care locuiesc în vecinătate. După aproximativ trei ani de la demararea lucrărilor de construcție, în locul fostelor depozite petroliere vom descoperi spații de birouri și de shopping, o grădină botanică și un parc care va găzdui și diverse evenimente culturale și sociale, așa cum se întâmplă în toate orașele unde compania a investit. În plus, din fericire, noul „oraș din oraș“ va beneficia de o bună conectivitate cu restul Constanței, pentru a fi accesibil cu orice mijloc de transport, din orice zonă. Despre toate acestea am aflat de la Raluca Munteanu, directorul de dezvoltare al Iulius, alături de care am descoperit atât detalii despre cum a ajuns Constanța o destinație pentru investitor, dar și ce planuri sunt pentru proiectul care ar putea seta un nou mod în care să se dezvolte orașul.
Redactor-șef: De ce Iulius a ales Constanța pentru următoarea sa investiție? Și de ce terenul pe care se află fostele depozite Oil Terminal de vreme ce, mai mult ca sigur, costurile au crescut, fiind necesară decontaminarea lui?
Raluca MUNTEANU: De peste 25 de ani ne folosim resursele și experiența pentru a dezvolta proiecte mixed-use de regenerare urbană, prin care contribuim la reintroducerea în circuitul economic a unor zone insuficient dezvoltate, dar care au potențial. Prin proiectele pe care le-am dezvoltat la Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, am reușit să contribuim la creșterea competitivității și la crearea unor noi oportunități profesionale, care au convins mulți dintre tinerii care poate aveau în plan să își clădească o carieră în Capitală, că și în orașul lor se pot dezvolta armonios și pot prospera.
Decizia de a alege un nou oraș în care să demarăm o astfel de investiție este complexă și este realizată după un proces laborios de analiză, care vizează, în special, două componente majore: potențialul orașului și potențialul sitului pe care va fi dezvoltat proiectul. Am ales Constanța pentru următorul nostru proiect fiindcă acest oraș are un potențial remarcabil, care reunește mai multe dintre criteriile pe care le analizăm. Datorită localizării la malul mării, acesta este accesibil pe mare, pe uscat și prin aer, fiind singurul oraș din România care beneficiază de o conectivitate atât de bună. În același timp, este o destinație turistică de referință în sezonul estival, iar crearea unei infrastructuri urbane moderne, cu oportunități de petrecere a timpului liber, poate stimula și mai mult turismul.
Analiza pe care o facem înainte de a dezvolta un proiect nou nu se bazează doar pe observații empirice, iar rapoartele realizate de Banca Mondială au cântărit mult în decizia noastră. Acestea relevă detalii despre strategia de dezvoltare urbană și ne-au ajutat să descoperim că există sinergii între viziunea de transformare pe care noi o avem pentru proiectele noastre și obiectivele locale: ne unește dorința de a crea inițiative care să contribuie la creșterea calității vieții oamenilor. De asemenea, aceste rapoarte prezintă și oportunitățile care rezultă și în urma faptului că orașul este centru universitar, relevă detalii despre turism, dar și despre industriile active – și despre potențialul care este încă departe de a fi valorificat la capacitate maximă. Am reușit, astfel, să identificăm mai multe paliere în care am putea să contribuim și noi pentru a stimula dezvoltarea orașului, prin atragerea unor noi oportunități. De exemplu, unul dintre punctele slabe ale orașului de la malul mării este reprezentat de infrastructura de business, care este insuficient dezvoltată, iar noi avem, deja, o expertiză bogată în dezvoltarea unor spații de birou moderne, prietenoase cu mediul, care au convins companii globale să vină mai aproape de oamenii talentați din provincie.
Totodată, așa cum spuneam, un alt aspect important este reprezentat de situl pe care vom construi. Pentru tipul nostru de proiecte, este important ca acesta să fie amplasat într-o zonă centrală și să aibă o suprafață suficient de mare, care să permită integrarea tuturor funcțiunilor pe care le considerăm esențiale într-un ansamblu mixed-use. De asemenea, spațiile verzi au un rol primordial în proiectele noastre, iar integrarea zonei de shopping și relaxare cu cea de office, alături de crearea unei infrastructuri de mobilitate modernă, au nevoie de suprafețe ample.
Decizia de a colabora cu Oil Terminal a fost luată tot în urma consultării cu experții de la Banca Mondială și este adevărat că prima etapă, cea de decontaminare a terenului, este una complexă și costisitoare. Totuși, vedem potențialul acestui sit și ne bazăm pe experiența pe care am acumulat-o în toți acești ani, în care am readus la viață terenuri care erau scoase din circuitul economic al orașului. Acesta este inactiv de mai bine de zece ani, iar procesul de ecologizare este esențial și benefic pentru întreaga comunitate. Vom colabora cu experți locali și internaționali pentru a-i reda vitalitatea. Ne asumăm integral aceste costuri și, de fapt, acesta este și unul dintre motivele pentru care Oil Terminal a selectat oferta noastră: am participat la o licitație publică și am fost singurul devoltator care și-a asumat costurile aferente decontaminării terenului. Această decizie este o dovadă în plus că noi, la IULIUS, ne implicăm activ în comunitate și că angajamentul nostru pentru a dezvolta proiecte sustenabile, cu grijă față de mediu și cu responsabilitate față de cei care vor beneficia de ele, este mai mult decât o promisiune: este parte din identitatea noastră.

R.Ș.: Ce va construi Iulius efectiv pe acest teren?
R.M.: Acest proiect este cel mai ambițios demers al nostru de până acum, iar obiectivul pe care îl avem la Constanța este să oferim comunității locale un proiect util, accesibil tuturor, care va avea funcțiuni multiple, cu potențial să devină un pol de business regional, dar și o destinație pentru toate categoriile de public, întreg anul. Proiectul va fi realizat după conceptul oraș în oraș, însă nu în sensul că va fi un spațiu închis, ci dimpotrivă, că va cuprinde facilitățile necesare pentru a susține un stil de viață urban sustenabil, cu infrastructură adaptată pentru mobilitatea verde, accesibil tuturor.
Acest demers integrativ va include o grădină botanică și un parc, care vor deveni spații de relaxare, ce se vor preta și pentru activități sportive și de divertisment în aer liber. De asemenea, proiectul va include și facilități office, creând, astfel, noi oportunități de dezvoltare în carieră. În plus, acesta va deveni o destinație pentru cumpărături și recreere, oferind concepte inovatoare de retail și divertisment, un fresh market în care vor fi promovați și producătorii și antreprenorii locali.

R.Ș.: În ce vor consta investițiile pentru o bună conectivitate a ansamblului mixed-use cu orașul?
R.M.: Este prematur să evaluăm care sunt investițiile în infrastructură care vor fi necesare pentru a asigura o bună conectivitate cu orașul, dar ce pot să vă spun este că reprezintă un aspect deosebit de important și că este o prioritate încă din prima fază de dezvoltare a conceptului, care presupune studii, analize și simulări detaliate.
O bună conectivitate este esențială, pentru că îți dorești ca proiectul să fie îmbinat într-o manieră naturală cu restul orașului, să fie accesibil cu orice mijloc de transport și deschis către zone diferite ale orașului. De exemplu, odată cu construirea Iulius Town Timișoara, am contribuit la reorganizarea traficului din proximitate și am construit un pasaj subteran, care traversează proiectul și care a fost donat Municipalității. De asemenea, am lărgit străzile din proximitate și am creat zone verzi ample. Mai mult, la Timișoara am construit și o parcare auto supraetajată, care poate găzdui 4.000 de mașini, și am organizat și 800 de locuri pentru biciclete și spații de încărcare destinate mașinilor electrice.
La Iași, în primul nostru proiect de regenerare urbană, inaugurat în urmă cu mai bine de un deceniu, am amenajat o stradă nouă și am construit cea mai mare parcare subterană din România, care ajunge la cinci niveluri subterane, iar odată cu inaugurarea Palas Campus Iași – cea mai mare clădire de birouri din România –, am finalizat și cea mai recentă investiție în infrastructură, o nouă stradă construită de la zero, care contribuie la decongestionarea traficului prin crearea unei legături între centrul orașului cu unul dintre cele mai mari cartiere din Iași. Tot în zona Palas Campus, am lărgit și modernizat cinci străzi din proximitate și am amenajat și piste pentru biciclete, căi de acces pietonal, parcare subterană cu două niveluri (600 de locuri) și stații de încărcare pentru mașinile electrice.
Așadar, așa cum vă spuneam, angajamentul nostru este pe termen lung și vom evalua care sunt investițiile necesare în infrastructura conexă proiectului, astfel încât acesta să nu mai fie o incintă inaccesibilă, ci o parte activă a orașului.

R.Ș.: Câte locuri de muncă preconizați că vor fi create de componenta de retail și câte estimați că vor fi create de celelalte componente ale ansamblului?
R.M.: Până acum, am contribuit la crearea a 35.000 de locuri de muncă în toate proiectele noastre, dintre care 10.000 sunt din zona de retail. În clădirile de birouri (15 imobile office premium în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca) sunt găzduite 130 de birouri ale unor companii multinaționale de renume, în care lucrează peste 25.000 de angajați.
În faza în care suntem cu proiectul, nu este realist să oferim estimări privind joburile create prin proiectul din Constanța. Conceptul proiectului, inclusiv cu ponderea fiecărei funcțiuni, se realizează pe o prospectare atentă a pieței și pe identificarea nevoilor reale ale pieței, ceea ce se întâmplă în prezent, inclusiv printr-o serie de întâlniri de lucru cu reprezentanți ai comunității și studii aplicate.
Bazându-ne pe experiența anterioară, la un proiect de asemenea amploare vorbim de mii de locuri de muncă, create atât pe perioada construcției, în care implicăm companii din industrii conexe dezvoltării, cât și după inaugurare, pe de o parte generate de către chiriașii prezenți în funcțiunile create, dar și cele presupuse de operarea unui proiect de asemenea amploare, care implică specialități foarte diverse, de la arhitecți și ingineri, la peisagiști și organizatori de evenimente. Cu siguranță, ne vom folosi toate resursele de care dispunem pentru a atrage aici companii care să le ofere oportunități atractive talentelor din regiune.

R.Ș.: De ce spații verzi va beneficia ansamblul și dacă ne puteți oferi mai multe detalii despre grădina botanică amintită în articolele anterioare?
R.M.: Grădinile sunt semnătura proiectelor de regenerare urbană pe care le-am realizat, iar dezvoltarea de la Constanța cu siguranță nu va face excepție. În toate proiectele noastre de până acum, grădinile IULIUS sunt amenajate de la zero, cu arbori de mari dimensiuni, pentru a atinge cât mai repede beneficiile unor parcuri ajunse la maturitate. În total, am pus la dispoziția membrilor comunității 13 hectare de grădini în proiectele din Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, în care sunt plantați peste 80.000 de copaci și arbuști.
Terenul de la Constanța a găzduit, în trecut, spații de depozitare a produselor petroliere și a rămas neutilizat în ultimii peste zece ani, tocmai pentru că activitatea anterioară impacta calitatea vieții în proximitate. Vom transforma acest sit într-o oază verde, prin crearea unei grădini botanice și a unui parc cu funcțiuni de relaxare, sport și entertainment în aer liber, care încurajează biodiversitatea și reducerea poluării. Fără a putea prezenta un concept concret, prin grădina botanică ne dorim să încadrăm în proiect un spațiu cu vegetație luxuriantă, cu diversitate de specii, dar și cu un design care să permită conectarea cu natura într-o manieră educativă și recreatoare, deopotrivă, inclusiv în timpul iernii.
R.Ș.: Ce funcțiuni culturale și de divertisment va include ansamblul? Veți organiza și la Constanța, în parcul nou-creat, diverse evenimente?
R.M.: În celelalte proiecte pe care le avem, organizăm sau găzduim constant evenimente culturale și sociale. Sunt parte din caracterul de „experiență“ pe care îl au proiectele noastre, în sensul că aproape în fiecare zi, dar mai ales la final de săptămână, timpul petrecut în proiectele noastre este unul îmbogățit de activități dintre cele mai variate. Festivaluri și concerte, competiții sportive, proiecții de cinema în aer liber, teatru, spectacole de arte performative, instalații luminoase, expoziții interactive, târguri tematice sunt doar câteva dintre evenimentele prin care reușim să fim aproape de public și să le oferim acele experiențe de care au nevoie pentru a se simți bine în propriul oraș. Proiectele noastre au devenit, în mod firesc, centre de socializare și destinații pentru petrecerea timpului liber. În egală măsură, este o direcție asumată, aceea de a face parte din viața comunităților, la orice nivel, astfel că susținem și sprijinim organizatorii de evenimente, de orice fel și orice calibru. De exemplu, la Palas Iași urmează să găzduim evenimentul Romanian Creative Week, pentru al patrulea an consecutiv, care oferă o experiență culturală imersivă, conectând comunitatea cu tendințele din artă/arhitectură/fashion/industrii creative.
Cu siguranță, și la Constanța vom avea și o agendă bogată de evenimente culturale, care vor oferi publicului noi oportunități de petrecere a timpului liber, iar artiștilor, un spațiu pentru performance.

R.Ș.: Care este valoarea estimată a investiției la Constanța?
R.M.: Pe baza viziunii pe care o avem asupra proiectului, dar și a experienței acumulate de-a lungul timpului, estimăm că valoarea investiției va depăși 800 de milioane de euro. Până acum am investit peste 1,2 miliarde de euro în proiectele din România, beneficiind de sprijinul instituțiilor financiare, care investesc cu încredere demersurile noastre, pentru istoricul grupului, portofoliul care vorbește despre eficiența, reziliența, atractivitatea și durabilitatea proiectelor pe care le realizăm, implementarea politicilor sustenabile, o strategie clară, studiată, privind dezvoltarea și, nu în ultimul rând, modul responsabil de operare.
R.Ș.: În ce stadiu se află proiectul în prezent, când preconizați că vor demara primele lucrări și care vor fi acestea? Dar cele de construcție efectivă?
R.M.: Așa cum vă spuneam, pentru noi este esențial ca proiectele noastre să răspundă la nevoile pe care orașul și locuitorii le au. Prin urmare, am demarat, deja, o serie de întâlniri de lucru cu reprezentanții comunității locale și am realizat un studiu menit să ne ajute să înțelegem ce le lipsește constănțenilor. Am început demersurile pentru a vedea ce presupune ecologizarea terenului, iar despre startul efectiv al construcției vom putea vorbi doar după ce vom avea o claritate asupra acestui proces. Însă, vom acorda tot timpul necesar pentru a ne asigura că terenul este curat și sigur, iar abia apoi vom face planurile privind începerea construcției.
R.Ș.: Pe baza experienței create de fostele investiții de acest gen, ce termen estimați, cât mai corect posibil, pentru inaugurarea ansamblul mixed-use?
R.M.: Estimăm un termen de execuție de aproximativ trei ani de la obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare. Însă, așa cum vă spuneam, este cel mai complex demers al nostru de până acum și îl vom aborda etapizat.
Ca prim pas, atenția noastră este focusată pe ecologizare: ne vom asigura că terenul va redeveni verde, pentru a oferi constănțenilor o zonă sănătoasă, atât pentru cei care ajung în proiect, cât și pentru cei care locuiesc în vecinătate. Cu siguranță, odată parcurse etapele de pregătire a terenului și de autorizare, ritmul de dezvoltare va fi unul intens, având experiența unor proiecte similare.
a consemnat Valentin ISPAS

In cele trei proiecte de la Iasi, Cluj și Timișoara s-au cheltuit 1,2 miliarde de de euro, iar pt Constanța se vor investi 800 000 de euro aceasta arata ca acest proiect va fi ceva deosebit .In mijlocul orasului este o suprafata mare de pământ care este in paragina de ani de zile. Sunt sigur ca se va construi ceva fara egal, însă am o dilema. Noaptea găzarii de la Oil Terminal își vor aerisi instalatiile așa cum procedează in prezent .Oamenii care se vor plimba prin gradinile deosebite de la IULIUS vor suporta mirosul insuportabil de produse petroliere ? Până le realizarea acestui proiect grandios edilii trebuie să caute o soluție pt puținele spatii verzi pe care le avem .Problema este apa. Vara masinile udă spatiile verzi de la bulevarde . In interiorul cartierelor sunt foarte multe spatii verzi care vara se parjolesc din lipsa de apă . Betoanele fără pomi si spatii verzi duc la temperaturi sufocante si. poluare excesivă
Cresa, gradinita, scoala?