Meciul dintre România și Kosovo, abandonat în minutul 90+5, la scorul 0-0, a iscat un scandal imens, iar acum UEFA trebuie să dea o decizie. Reprezentanții Federației Române de Fotbal sunt convinși că verdictul va fi unul favorabil României, însă, de pe altă parte, kosovarii susțin că de fapt ei au fost cei nedreptățiți și că forul de la Nyon le va acorda lor victoria la ”masa verde” cu 3-0.
Însă, realistic, sunt șanse aproape de 100% ca victoria să fie acordată ”Tricolorilor”, mai ales că oaspeții au ieșit de pe teren fără a avea acordul arbitrului. Totuși, forul de la Casa Fotbalului nu va scăpa de sancțiuni din partea UEFA.
Cristian Jura, președintele Tribunalului de Arbitraj Sportiv din România, a explicat ce riscă Federația Română de Fotbal în urma acestui scandal.
”Federația a mai fost, din păcate, sancționată din cauza comportamentului suporterilor. Așa e prevăzut în regulamente, că organizatorul răspunde pentru comportamentul suporterilor. Ceea ce e discutabil, pentru că au existat cazuri în care fanii au vrut să facă rău Federației sau unor oficiali ai FRF. Eu cred că va fi o amendă, mai degrabă, decât o sancțiune mai dură”, a spus Cristian Jura, potrivit gsp.ro.
M.G.



























