Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia, la data de 6 martie a.c. în jurul orei 19.30, au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Mamaia s-a produs un accident rutier (tamponare).
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați.
Aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul, în cazul unuia dintre ei, fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.
În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală.
L.B.



























