Ce spun elevii constănțeni despre proba la Limba și Literatura Română: „Am dat examene mai grele la viața mea”

0
1657

Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, a început luni, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, marți, 23 iunie, se va desfășura proba la Limba și literatura maternă, miercuri, 24 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului. O parte din elevii de la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” au susținut că subiectele au fost destul de ușoare.

Iată ce spun elevii despre subiectele care au picat la limba și literatura română, la Bacalaureat 2020! Cei care au învățat, spun că subiectele au fost relativ ușoare, dar ca în fiecare an printre absolvenții de liceu care au susținut prima probă scrisă a Bacalaureatului au fost și cei care au vrut să copieze. Câțiva dintre absolvenţii de la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanța au spus că subiectele au fost accesibile. Totodată, aceștia au precizat că masca de protecția nu i-a incomodat și că nu a fost un factor perturbator.

Subiectele au fost accesibile. Mă așteptam să fie așa și cred că toată lumea cu un minimum de cunoștințe poate lua o notă chiar mare. La subiectul trei, cel de care toată lumea fuge ne-a picat caracterizare, foarte ușor.”, a precizat Andreea.

A fost super ok. Am rezolvat toate subiectele, nu a fost greu a fost chiar destul de ușor, am dat teste mai grele la viața mea. Cred că o să iau o notă destul de bună.”, a declarat Mihnea.

Proba a fost super simplă, mi s-a părut foarte ușor și eu zic că toată lumea o să ia o notă decentă. Cu masca a fost destul de dificil pentru că eu port și ochelari de vedere, dar am ținut-o jos la bărbie. Cred că și celelate două probe vor fi la fel de ușoare.”, a spus Anda.

Declarațiile complete le puteți urmări în materialul VIDEO!

Mihaela GIUGLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.