Sezonul rece bate deja la ușă iar românii se pregătesc pentru una dintre cele mai dificile ierni, din punct de vedere financiar. Vor sări facturile în aer și vom fi nevoiți să să mai punem o haină pe noi pentru a ne încălzi?! Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), George Niculescu, a vorbit, pentru Focus Press, despre prețurile la gaze și energie, despre o eventuală plafonare, dar și pentru amenzile date de autoritate furnizorilor cu practici neortodoxe.
Deși președintele ANRE a evitat să dea predicții, spectrul unor facturi astronomice bagă deja în sperieți românii. Autoritatea de Reglementare în Energie promite însă controale riguroase și amenzi pentru furnizorii care vor încerca practici neortodoxe.
Facturile cetățenilor nu sunt un joc de bingo
Pentru început, George Niculescu a vorbit despre prețul facturilor, subliniind că antreprenorii sunt expuși pieței: ”Mă feresc să fac predicții pe de o parte pentru că facturile cetățenilor și antreprenorilor nu sunt un joc de bingo, să încerci să le ghicești cât mai bine, este un subiect serios și trebuie tratat în mod serios, iar pe de altă parte pentru că există necunoscute care pot afecta direct valoarea acestor facturi. În ceea ce privește energia electrică, vedem în comparatorul de prețuri niște valori care sunt relativ similare cu cele aferente anului trecut, puțin mai mari decât anul trecut pe vremea asta, dar nu dramatic mai mari. În ceea ce privește prețul gazelor naturale, există în continuare mecanismul de protecție pentru consumatorii casnici care plafonează prețul. În schimb, da, antreprenorii sunt expuși pieței. Ceea ce pot să vă spun cu siguranță este asta: ANRE verifică modul în care evoluează tranzacțiile, contractele și comportamentul operatorilor de pe piețele de electricitate și gaze. În situațiile când există fluctuații de prețuri sau instabilitate în piață, sunt unii operatori economici care încearcă să-și majoreze veniturile prin niște practici care nu sunt tocmai ortodoxe. Monitorizăm foarte atent piața de energie electrică și de gaze naturale, tot ce se întâmplă pe piață, de la tranzacții la contracte de vânzare-cumpărare, și, în cazul în care vom observa practici neortodoxe, le vom sancționa”.
Din bătălia ofertelor câștigă consumatorul
În privința unei eventuale plafonări atât la gaze cât și la energie, președintele ANRE nu a dorit să se pronunțe, acesta fiind atributul Guvernului sau Parlamentului: ”Aceasta reprezintă o politică care aparține Guvernului sau Parlamentului și nu vreau să-mi depășesc atribuțiile vorbind despre ceva care nu este în sfera de competență a ANRE. Ce vă pot spune este că de la liberalizarea pieței de energie electrică am văzut o efervescență a furnizorilor de a veni cu oferte către clienți de pe urma căruia principalul beneficiar a fost consumatorul. Acum, când vă răspund, mă uit în comparator și vă o ofertă specială, pe durata a 30 de zile, în care prețul pe kilowatt energie electrică este cu 10% mai mic decât cel mai ieftin furnizor. Asta vreau să subliniez: piața concurențială inovează comercial și din bătălia ofertelor câștigă, în final, consumatorul.”
Pe baza raportului calitate-preț, veți putea alege și furnizorul de energie
Un alt subiect abordat de șeful ANRE a fost ce pățește o companie de energie care are foarte multe reclamații: ”pățește ce pătește și un restaurant care are recenzii proaste pe internet sau un hotel care are recenzii proaste: pierde clienți, pentru că oamenii vor ca banii lor să meargă acolo unde li se oferă și un preț bun, dar și servicii bune. Așa cum alegeți locul în care luați masa sau locul în care vă cazați în vacanță, pe baza raportului calitate-preț, așa veți putea alege și furnizorul de energie. Practic, semaforul oferă cealaltă jumătate a balanței ”calitate-preț”, posibilitate de a cuantifica calitatea serviciului prin satisfacția consumatorului”.
A plouat cu amenzi pentru operatorii care au călcat pe bec
”În perioada 1 ianuarie – 31 august 2026, ANRE a desfășurat 671 de acțiuni de control, în urma cărora au fost aplicate 1.026 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 11 milioane de lei, sume care se constituie integral venit la bugetul de stat. Controlul nu este un exercițiu birocratic, ci instrumentul prin care ne asigurăm că regulile pieței de energie se aplică egal, tuturor participanților.
Cele 671 de acțiuni de control desfășurate de ANRE s-au concretizat astfel:
- 219 inspecții, realizate în cadrul programului anual de control;
- 109 verificări, dispuse pe bază de note de necesitate;
- 343 de acțiuni de supraveghere, declanșate în urma unor note de sesizare.
În urma acestor acțiuni, inspectorii ANRE au întocmit 441 de procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor.
Din cele 1.026 de sancțiuni contravenționale aplicate, structura pe sectoare este următoarea:
- 758 de sancțiuni – energie electrică;
- 226 de sancțiuni – gaze naturale;
- 37 de sancțiuni – energie termică;
- 5 sancțiuni – surse regenerabile de energie.
Valoarea totală a amenzilor aplicate în această perioadă este de aproximativ 11 milioane de lei, repartizată astfel:
- 9.446.000 lei – energie electrică;
- 1.025.000 lei – gaze naturale;
- 535.000 lei – energie termică”.
Ce spune șeful ANRE despre tariful binom
George Niculescu a vorbit și despre tariful binom care reprezintă o nouă metodă de alocare a costurilor de distribuție a energiei electrice între utilizatorii rețelei: ”Discuția referitoare la introducerea tarifului binom este încă în analiză la nivelul autorității de reglementare din perspectiva costurilor pe care acest tarif îl poate avea asupra unei anumite categorii de consumatori, pentru că știm cu toții că nu există nicio masă gratis. Atunci când introducem tariful binom, o categorie de consumatori poate avea un tarif mai mic, altă categorie de consumatori poate înregistra o creștere de tarif. Până la urmă, distribuitorii își vor încasa aceleași venituri în fiecare an, pentru ei nu este important de la cine le încasează, ci ca veniturile acelea să fie încasate”, a conchis șeful ANRE.
Virgil STOIAN



























