Litigiul dintre Primăria Constanța și fostul edil Decebal Făgădău, proaspăt numit prefect al județului, pornit de la constatările Curții de Conturi din 2019 privind cheltuielile pentru deplasările externe efectuate în timpul mandatului acestuia, a ajuns la Curtea de Apel unde va fi pronunțat verdictul final.
Vorbim despre o acțiune prin care Primăria încearcă să recupereze unele sume de bani ocazionate de călătorii în scop de serviciu ale lui Decebal Făgădău, din vremea mandatelor de primar, din perioada 2018.
La această sumă, municipalitatea a solicitat și dobânda legală, precum și cheltuieli de judecată.
Prima instanță, Tribunalul, a respins acțiunea ca fiind prescrisă, însă municipalitatea a atacat cu apel hotărârea de recuperare a aproape 25.000 de lei. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel în iulie, însă termenul de judecată a fost programat pentru luni, 2 noiembrie, când judecătorii au analizat calea de atac, iar pronunțarea a fost amânată pentru data de 16 noiembrie.
Așa cum am mai arătat, actuala administrație, condusă de Vergil Chițac, încearcă să obțină schimbarea sentinței pronunțate în luna iunie de Tribunalul Constanța, prin care acțiunea municipalității a fost respinsă ca prescrisă.
Cum a început disputa dintre Primărie și fostul edil
Totul a pornit de la un control efectuat de Camera de Conturi Constanța asupra execuției bugetare aferente anului 2018. În urma verificărilor, auditorii au constatat că pentru anumite deplasări externe ale aleșilor locali nu ar fi fost prezentate rapoartele de activitate prevăzute de legislația aplicabilă la momentul respectiv.
Prin Decizia nr. 23 din 29 iulie 2019, Curtea de Conturi a dispus stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea sumelor considerate nejustificate, valoarea totală a cheltuielilor vizate fiind de 52.217,19 lei.
Inițial, municipalitatea a contestat în instanță o parte dintre măsurile dispuse de Curtea de Conturi, însă acțiunea a fost respinsă de Tribunalul Constanța în martie 2020.
Ulterior, printr-o dispoziție emisă la 1 februarie 2022, administrația locală a stabilit cuantumul prejudiciului și a inițiat demersurile pentru recuperarea sumelor, inclusiv de la fostul primar Decebal Făgădău. Acțiunea împotriva acestuia a fost înregistrată la Tribunalul Constanța la 27 iunie 2022.
Deplasări în Taiwan, Bruxelles, München și Bristol, în centrul procesului
Potrivit documentelor depuse la dosar, cheltuielile contestate au vizat șase deplasări efectuate de fostul edil în anul 2018, printre destinații numărându-se Taipei, Bruxelles, München și Bristol.
Deplasările au avut ca obiect participarea la întâlniri internaționale ale primarilor, evenimente dedicate dezvoltării urbane și transportului, seminare privind achizițiile publice, dar și o vizită tehnică referitoare la investițiile în soluții Smart City.
În apărarea sa, Decebal Făgădău a susținut că deplasările au fost efectuate în interesul instituției pe care o reprezenta și că nu toate puteau fi încadrate în categoria misiunilor oficiale pentru care legea impunea prezentarea unui raport în fața consiliului local.
Pe de altă parte, municipalitatea a invocat constatările Curții de Conturi și prevederile articolului 44 din Legea nr. 393/2004, în forma aplicabilă la data deplasărilor, considerând că sunt îndeplinite condițiile pentru recuperarea cheltuielilor.
Tribunalul a respins acțiunea Primăriei: dreptul de a cere banii era prescris
La data de 9 iunie a.c., Tribunalul Constanța a pronunțat o soluție favorabilă fostului primar, fără a mai dezbate fondul pretențiilor financiare.
Judecătorii au admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de Decebal Făgădău, și au respins cererea formulată de Municipiul Constanța.
În motivare, instanța a reținut că termenul de prescripție de trei ani trebuia calculat de la momentul producerii presupusului prejudiciu, respectiv de la efectuarea plăților din anul 2018, și nu de la data controlului Curții de Conturi sau a dispoziției de recuperare emise ulterior.
Astfel, Tribunalul a constatat că la momentul introducerii acțiunii, în iunie 2022, termenul legal era deja împlinit.
Mai mult, municipalitatea a fost obligată să îi achite fostului edil suma de 4.760 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocațial.
Primăria a declarat apel. Curtea de Apel are ultimul cuvânt
Administrația locală a formulat apel solicitând reexaminarea soluției pronunțate în primă instanță. Judecătorii urmează să stabilească dacă soluția Tribunalului, privind intervenirea prescripției, este legală și temeinică sau dacă se impune schimbarea acesteia.
Rămâne de văzut dacă la data stabilită, 16 noiembrie, instanța superioară va menține sau nu decizia Tribunalului, în favoarea fostului primar, actualmente prefect.
Daniel ALBU



























